Ministerul de Externe a anunțat joi seara că un cetățean român domiciliat în Lombardia, Italia, a fost confirmat cu coronavirus. Acesta este primul caz al unui român din Italia diagnosticat cu noul virus.
Potrivit autorităților, acesta are simptome ușoare și e în autoizolare la domiciliu. „Cetățeanul are simptome ușoare, fiind în auto-izolare la domiciliu”, a mai transmis MAE.
Numărul deceselor din Italia provocate de coronavirus a ajuns la 148, iar cel al infecțiilor este de 3.296.
Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a cerut respectarea măsurilor recomandate și a spus că actuala perioadă de criză va fi depăşită.
Angelo Borrelli, şeful Serviciului de Protecţie Civilă şi comisar naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a spus că până în acest moment, dintre persoanele testate pozitiv cu coronavirus s-au vindecat 414.
În România, până în acest moment, au fost confirmate șase cazuri de infecție cu virusul Covid-19, iar trei din persoanele diagnosticate au fost declarate vindecate, a anunțat, joi, Grupul de comunicare strategică, scrie Antena3.