Este a treia zi de proteste în 20 de penitenciare din România. Deţinuţii se manifestă violent şi refuză hrana, iar în unele penitenciare au fost incendiate saltele şi s-a aruncat cu diverse obiecte în angajaţi.
UPDATE Chiar în aceste momente, în penitenciarul din Tulcea au fost incendiate cearceafuri, iar condamnaţii huiduie personalul închisorii şi Guvernul.
România se află pe un butoi cu pulbere! Penitenciarele fierb, deţinuţii revoltându-se împotriva condiţiilor de detenţie şi a comportamentului abuziv al angajaţilor.
Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), deținuții de la Penitenciarul Botoșani care manifestau în curtea de plimbare au abandonat protestul și au intrat în spațiile de cazare miercuri noapte, la ora 00,45, cinci persoane rămânând pe acoperișul curții de plimbare, transmite Agerpres.
Penitenciarul Iași, nu sunt manifestări, 226 deținuți au refuzat hrana. Penitenciarul Poarta Albă, nu sunt manifestări, 1 deținut a refuzat hrana. Penitenciarul Botoșani, 95 de deținuți se manifestă zgomotos în curtea de plimbare, 13 deținuți au escaladat și protestează pe acoperișul unei secții de deținere și 8 pe acoperișul curții de plimbare, 590 de deținuți au refuzat hrana. A fost solicitat sprijinul structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne. Penitenciarul Oradea, nu sunt manifestări, 11 deținuți au refuzat hrana. Penitenciarul Miercurea Ciuc, nu sunt manifestări, 15 deținuți au refuzat hrana. Penitenciarul Giurgiu, nu sunt manifestări, 1 deținut a refuzat hrana. Penitenciarul Vaslui, nu sunt manifestări, 2 deținuți au refuzat hrana. Penitenciarul București Jilava, fără manifestări, 10 deținuți au refuzat hrana. Penitenciarul Tulcea, nu sunt manifestări, 235 deținuți au refuzat hrana. Penitenciarul Bistrița, 2 deținuți au escaladat acoperișul unei secții de deținere și 7 acoperișul blocului alimentar, fără manifestări violente, 247 deținuți au refuzat hrana. A fost solicitat sprijinul structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne. Penitenciarul Deva, fără manifestări, 6 deținuți au refuzat hrana. Penitenciarul Aiud, fără manifestări, 54 deținuți au refuzat hrana.