Comunitatea Europeană de Apărare - Eșecul din august 1954. Francezii nu doreau ca RFG să fie partener egal al noii Comunități.
Comunitatea Europeană de Apărare (CEA) a reprezentat o soluţie propusă în anul 1950 de către Primul Ministru francez, René Pleven, ca reacție a politicii S.U.A. de reconstrucție militară a strategiei și forțelor Germaniei Federale împotriva unui eventual atac sovietic.
Planul Pleven, cel care stătea la baza înfiinţării Comunităţii Europene de Apărare, prevedea crearea unei armate europene unice.
Războiul din Coreea a determinat demararea discuţiillor privind reînarmarea Germaniei, apărarea NATO trebuind dublată cumva.
Comunitatea Europeană de Apărare și ideea unei armate europene unice
Reînarmarea Germaniei a trezit vechi resentimente franceze, dar Winston Churchill, premier britanic, într-un discurs emblematic ţinut la Londra în martie 1950. a propus crearea unei armate europene care să fie subordonată unui minister de apărare european.
Planul Pleven a fost realizat pornind de la ideea lansată de Winston Churchill şi iniţiativa lui Jean Monnet. La 24 octombrie 1950, Planul Pleven a fost făcut public în faţa Adunării Naţionale Franceze.
El își propunea:
-Crearea armatei europene
-Ministerul european al apărării urma să aibă rolul de a pune în aplicare directivele date de un concil alcătuit din ministrii ţărilor membre.
-acceptarea trupelor germane în viitoarea armată europeană trebuia să se încadreze în categoria „cea mai mică unitate posibilă”.
-Ţările membre aveau puterea de decizie asupra trupelor pe care nu le introduceau în viitoarea armată europeană.
Scopul Planului Pleven a reprezentat integrarea trupelor germane într-o Armată Europeană, sub control comunitar, ministerial, care să substutuie aderarea RFG la NATO, cum doreau americanii.
Influența URSS la CEA
SUA, Marea Britanie şi Italia au observat că Franța nu ar fi permis Germaniei să aibă ministru german al Apărării, întârziind reorganizarea militară a Germaniei.
Având în vedere puterea Partidului Comunist Francez, ca forță principală a Opoziției formată din foști luptători ai Rezistenței, membri ai PCF și amici ai proiectelor de politică externă ale URSS (frânarea creării unei forțe militare unice occidentale europene alta decât NATO ), era clar că prin intermediul Franței vorbea URSS, așa cum azi, eșecul admiterii României și Bulgariei în Schengen prin opoziția Austriei, este de fapt materializarea unui act de voință al Federației Ruse.
Planul Pleven a fost negociat dinl 1950 până în 1952 şi s-a finalizat cu semnarea Tratatului de creare a Comunităţii Europene de Apărare. Evident, Germania avea acum propria ei armată cu o conducere militară și politică, deci Planul Pleven era amendat serios în raport cu forma inițială.
Belgia, Germania, Luxemburg şi Olanda au ratificat Tratatul, dar Franţa a retras votarea Tratatului de pe ordinea de zi a Adunării Naţionale în luna august a anului 1954. De atunci, el nu a mai figurat vreodată pe toată durata Războiului Rece pe ordinea de zi a legislativului din Palatul Bourbon.
Franța se încadra în viziunea URSS: francezii (implicit sovieticii) nu doreau ca RFG să fie partener egal al noii Comunități și nici ca să fie comanda militară arondată unui minister european pentru apărare.