Escrocul cu 1000 de voci a fost arestat din nou! S-a dat drept ministrul Transporturilor

Romi Varga celebrul infractor român pentru talentul său de a imita vocile unor personalități politice sau artistice, a fost arestat din nou, noaptea trecută.

Președintele unei fundații din București a fost contactat de Romi Varga, care i-a spus la telefon că este Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor și fost membru marcant PNL, după care i-a cerut suma de 12.000 de lei pentru o cauză umanitară.

Polițiștii din București spun că președintele fundației respective nu s-a pierdut cu firea și a sunat repede la 112, fiind constituită o echipă de prindere în flagrant. ”Infractorul a venit după suma de 2.000 de lei, atât cât s-au înțeles în prima fază, și a fost prins în flagrant. El a fost dus la audieri și reținut pentru 24 de ore. Un procuror va dispune măsurile legale împotriva lui Romi Varga”, a spus un polițist de la Poliția Capitalei.

În trecut, bărbatul a mai fost arestat pentru înșelăciune după ce a pretins la telefon că este Nina Iliescu, soția fostului președinnte al României, Ion Iliescu, Angela Similea, Nadia Comăneci, sau fiica fostului președinte Emil Constantinescu, Norina.

În 2011, Romi Varga a fost trimis în judecată după ce a reușit să adune 26.000 de lei de la diverse persoane, folosindu-se de numele unor persoane din lumea sportului sau a politicii.

Varga şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în diverse centre de plasament, sistem pe care l-a părăsit la împlinirea vârstei de 18 ani. A primit atunci o locuinţă socială în localitatea Oţelu Roşu dar, după o vreme, a părăsit acest oraş şi a venit în Bucureşti, unde şi-a început "cariera" de escroc. El și-a ales ca ţinte, în primul rând, parlamentari, miniştri, dar şi oameni de afaceri sau directori ai unor mari companii. Pe unii a reuşit să-i înşele chiar de mai multe ori, imitând la telefon vocea Irinei Loghin, a Monei Muscă sau a Tamarei Tinu (soţia fostului director al ziarului "Adevărul“). De fiecare dată, cerea un ajutor financiar pentru Romi Varga, un tânăr orfan, după care se prezenta în persoană pentru a încasa banii. Se laudă că a reuşit astfel să-i înşele pe Nicolae Văcăroiu, Ion Ţiriac, Mugur Isărescu, Theodor Stolojan, Teodor Meleşcanu sau Dinu Patriciu.

Romi Varga fost arestat de mai multe ori în ultimii ani, iar până în prezent a suferit două condamnări a câte trei ani de închisoare pentru înşelăciune, fiind cercetat şi judecat şi în alte dosare penale. De asemenea, o instanţă de judecată i-a interzis prezenţa în Bucureşti pe o perioadă de cinci ani. După expirarea pedepseii, Romi Varga s-a mutat din nou în București.