O femeie în vârstă de 50 de ani, contabilă într-o agenție de turism din Capitală, este acuzată că ar fi sustras o sumă uriașă din banii turiștilor. Aceasta ar fi întocmit ordine de plată către diferiți furnizori ai companiei și ar fi modificat conturile IBAN.
Caz incredibil la o agenție de turism din Capitală
Contabila este acuzată că și-ar fi însușit aproximativ 2.600.000 de lei. Aceasta ar fi întocmit ordine de plată către diferiți furnizori ai companiei. Mai mult, femeia ar fi modificat inclusiv conturile IBAN ale turiștilor care au călătorit prin această agenție de turism.
Contabila a fost reținută de polițiști, după ce ar fi sustras suma respectivă. Banii ar fi fost scoși din companie în intervalul 2013-2023.
Acuzată de fals informatic și delapidare
Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, pe 14 martie, percheziții la domiciliul acesteia. Contabila acuzată că a sustras bani din conturile agenției de turism este acuzată de fals informatic și delapidare. Conform oamenilor legii, prejudiciile au ajuns la 2,6 milioane de lei.
„În fapt, în perioada 2013 - 2023, o femeie, în vârstă de 50 de ani, în calitate de contabil al unei agenţii de turism care presta servicii pe plan intern şi internaţional, şi-ar fi însuşit aproximativ 2.600.000 de lei, prin întocmirea unor ordine de plată către diverşi furnizori ai societăţii şi înlocuirea contului IBAN al acestora, cu un cont IBAN personal. Totodată, în perioada iunie - iulie 2023, bănuita ar fi falsificat mai multe acte contabile dintr-un sistem informatic, prin modificarea fără drept de date informatice, rezultând, astfel, date nereale, pe care aceasta le-ar fi utilizat, în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv ascunderea faptului că şi-ar fi însuşit respectiva sumă”, arată Poliția Capitalei.
Agenție de turism din Capitală, în centrul unui scandal uriaș
În urma cercetărilor, anchetatorii au descoperit că femeia ar fi efectuat 1.768 de retrageri de numerar, în valoare totală de peste 1.000.000 de lei. Mai mult, din contul respectiv ar fi fost efectuate tranzacţii la diverşi comercianţi, în valoare de peste 1.200.000 de lei. Totodată, peste 400.000 de lei ar fi fost redirecţionaţi în conturile soţului şi fiului bănuitei.
Inițial, contabila a fost reținută pentru 24 de ore. Ulterior, la data de 15 martie 2024, faţă de aceasta a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. Totodată, unul dintre imobilele femeii a fost pus sub sechestru.