ESTIMARE. Analiştii pentru segmentul petrolier ai grupului Erste, proprietarul BCR, estimează că era petrolului ieftin se apropie de final, iar preţul va urca până la 55 dolari/baril în acest an şi la 200 dolari/baril în termen de 3-5 ani.
„Era petrolului ieftin se apropie fără nicio îndoială de sfârşit, pe măsură ce rezervele acumulate cu uşurinţă şi fără costuri mari se golesc treptat”, a declarat, într-un comunicat, Ronald Stöferle, analist al sectorului petrolier la Erste Group. Gradul mult mai ridicat de dependenţă faţă de grupurile petroliere deţinute de stat şi actuala pondere foarte redusă a producţiei şi rezervelor companiilor din sectorul privat indică, de asemenea, creşterea preţului petrolului pe termen lung.