Un agent de poliţie din Piteşti a traversat cele patru benzi ale autostrăzii A1 pentru a opri un şofer care circulă pe contrasens. Maşina pe care o conducea se îndrepta spre Bucureşti doar că pe sensul către Piteşti.
Bărbatul de la volan are 65 de ani, este din Slatina, şi le-a spus poliţiştilor de la Brigada Autostrăzi că a ratat ieşirea spre Craiova şi aşa a ajuns să circule pe celălalt sens.
Poliţistul i-a reţinut permisul de conducere şi i-a aplicat o amendă pe măsură. Totodată şoferul a fost obligat să întoarcă autoturismul şi să respecte regulile de circulaţie.
Polițistul erou se numește Radu Ştefan și lucrează în cadrul Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale Biroul de Poliție Autostrada A1 București - Râmnicu Vâlcea.