Moment festiv de o mare importanță pentru pompierii militari. Astăzi se împlinesc 166 ani de la Bătălia din Dealul Spirii, reper istoric care marchează Ziua Pompierilor din România. Cu ocazia manifestărilor organizate în cinstea „luptătorilor cu focul”, prim-ministrul României, Victor Ponta, şi viceprimceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, au acordat distincțiile “Pompierul de onoare al anului” și “Salvatorul de onoare al anului”. Cu același prilej, 275 de pompieri militari au fost avansați în grad, înainte de termen, pentru merite deosebite.
Prezent la manifestările dedicate Zilei Pompierilor, premierul Victor Ponta a înmânat distincția “Pompierul de onoare al anului” plutonierului Valerian - Dumitru Taban din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, pentru participarea la intervenţiile complexe de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă desfășurate pe parcursul acestui an.
La rândul său, vicepremierul Gabriel Oprea a oferit distincția “Salvatorul de onoare al anului” plutonierului major Dorel – Ciprian Guşilă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani pentru profesionalismul și prezența de spirit dovedite în acțiunea de salvare a două persoane căzute într-un puț, la o adâncime de peste 16 metri.
Cu prilejul Zilei Pompierilor, prin Ordin al viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, 275 de pompieri militari - 76 de ofiţeri şi 199 maiștri militari și subofiţeri, au fost avansaţi în grad, înainte de termen, pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată.
În discursul rostit cu această ocazie, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne i-a felicitat pe pompierii militari pentru curajul şi profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul timpului, înîndeplinirea misiunilor de salvare a celor aflaţi în situaţii limită, transmite Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
“Fie că ne referim la bravii ostașii pompieri care și-au dovedit eroismul în Bătălia de la Dealul Spirii sau, în istoria recentă, când pe lângă misiunile de stingere a incendiilor, vă regăsim în intervenții de salvare a persoanelor afectate de inundații, înzăpeziri sau în misiunile SMURD, oricând și oriunde interveniți, munca dumneavoastră în folosul semenilor rămâne un reper de demnitate, devotament și sacrificiu.”, a declarat Gabriel Oprea.
Totodată, vicepremierul Gabiel Oprea a mai adăugat că “numărul intervenţiilor în situaţii de urgenţă s-a dublat în ultimii 5 ani, de la 147 de mii în 2009, la peste 300 de mii în 2013, incluzând aici – stingerea incendiilor, acordarea de asistenţă medicală de urgenţă, acţiuni de protecţie a populaţiei sau misiuni pentru salvarea persoanelor aflate în situaţii critice. Peste 3.900 de vieţi au fost salvate numai în acest an”.
În continuare, ministrul afacerilor interne a precizat că pentru a menţine acelaşi nivel de performanţă este nevoie de resurse, logistică adecvată şi o excelentă coordonare împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, domnia sa a menţionat faptul că, în plan operaţional, primii paşi au fost făcuţi în acest an, prin înfiinţarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, iar în plan logistic pentru exerciţiul financiar 2014-2020 este prevăzută suma de peste 150 milioane de euro, din fonduri europene, destinate inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
În finalul mesajului adresat, viceprim-ministrul le-a mulţumit pompierilor salvatori pentru eforturile şi sacrificiile pe care le fac 24 de ore din 24, 7 zile din 7 şi i-a asigurat de întregul sprijin al conducerii Ministerului Afacerilor Interne pentru buna îndeplinire a misiunilor ce le revin.
Manifestările organizate la Monumentul „Eroilor Pompieri” din Bucureşti s-au încheiat cu defilarea Detaşamentului de onoare şi a tehnicii de intervenţie specifică structurilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.
La ceremonia aniversară au mai participat secretarul de stat, general locotenent magistrat Ilie Botoş, secretarul de stat Raed Arafat, conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi alte oficialităţi.