Mijlocaşul formaţiei Pandurii Târgu Jiu Eric de Oliveira a fost transferat la gruparea Al Ahli (locul 4 în campionatul din Arabia Saudită), brazilianul semnând un contract pentru o perioadă de un an şi jumătate, informează site-ul oficial al grupării gorjene, anunţă Mediafax.ro.
Managerul sportiv al clubului saudit, Fahad bin Mohammed Barbaa, s-a deplasat la Bucureşti pentru perfectarea contractului cu jucătorul echipei Pandurii Târgu Jiu, după finalizarea cu succes a negocierilor purtate în ultimele zile.
Eric de Oliveira a semnat un contract pentru un an şi jumătate cu gruparea Al Ahli.
Fost jucător la Metropolitano (Brazilia), Eric, 28 de ani, este în România din vara anului 2008, când a semnat un contract cu Gaz Metan Mediaş. El a evoluat pentru formaţia ardeleană până în iunie 2013, cu excepţia câtorva luni petrecute în Ucraina, La Karpatîi Lvov, în sezonul 2011/2012. Din iulie trecut, Eric a jucat la Pandurii.