Stările de excitaţie sexuală permanentă, erecţiile care durează mai mult de patru ore sau dependenţa de sex scad calitatea vieţii şi pun în pericol sănătatea celor afectaţi.
Zeci de orgasme zilnice, erecţii prelungite, obsesii sexuale nu descriu un tablou fericit, în ciuda aparenţelor. Din contră, acestea ajung să influenţeze negativ activităţile zilnice şi reprezintă biletul de trimitere la urgenţe sau la psihiatru, de la caz la caz. Hainele strâmte pot fi vinovate de orgasme nedorite Sindromul excitării sexuale permanente e o boală care ţine femeile dintr-un orgasm în altul, în toiul unor activităţi oarecare. La aceste femei, zona genitală e atât de sensibilă încât chiar şi anumite articole de vestimentaţie mai strâmte sau chiar simplul stat pe scaun le pot excita şi pot declanşa zeci de orgasme spontane.
"Această tulburare produce o durere persistentă în zona pelviană, ceea ce impune vizita imediată la medic. Din nefericire, nu se cunosc foarte multe lucruri despre cauzele care o produc, cercetările asupra bolii datează abia din 2001. Pot fi cauze vasculare, neurologice, psihologice sau diverse substanţe folosite ca tratament. Ca atare, tratamentul merge în mai multe direcţii: terapii psihoeducaţionale suportive, identificarea şi tratarea factorilor care provoacă afecţiunea, masaj pelvian sau medicamente", explică dr. Ana Mischianu, medic specialist psihiatrie/sexologie la Policlinica Grozovici din Bucureşti.
Femeile care suferă de această afecţiune sunt dezavantajate. "Nu îşi mai pot îndeplini sarcinile profesionale, nu se mai pot concentra şi au o permanentă stare de anxietate pentru că se aşteaptă ca orice vibraţie să-i producă un orgasm. În plus, somnul e perturbat, activităţile obişnuite, calitatea timpului petrecut cu familia", adaugă sexologul Ana Mischianu.
Erecţiile lungi şi impotenţa
Priapismul poate fi considerat corespondentul sindromului de excitaţie permanentă la bărbaţi. E vorba despre erecţia dureroasă care ţine mai mult de patru ore şi care nu se elimină prin ejaculare. Sângele e blocat la nivelul penisului şi nu circulă înapoi în restul corpului. Poate provoca leziuni la nivelul vaselor de sânge, cicatrice, impotenţă sau chiar cangrenă.
"Circa 80% dintre cei care au suferit de priapism rămân impotenţi. Riscul creşte dramatic după şase ore de neprezentare la medic. Nefiind foarte cunoscută, boala poate fi înşelătoare. Există bărbaţi care iniţial se bucură că pot menţine timp de patru oră o erecţie şi care numai după ce apar durerile şi glandul se învineţeşte apelează la medic. Atunci e deja prea târziu. Am avut un caz în care pacientul, el însuşi medic, s-a prezentat la spital după două zile de chinuri", afirmă prof. dr. Dan Mischianu, medic urolog la Spitalul Militar Central din Bucureşti.
Problemele se pot manifesta spontan, însă pot fi cauzate şi de medicamente pentru disfuncţia erectilă, antidepresive, droguri. Injecţiile cu substanţe decongestionante pot nor maliza circulaţia. În cazuri severe, numai operaţia ajută.
"Există bărbaţi care numai după ce apar durerile şi glandul se învineţeşte vin la medic. Am avut un pacient, el însuşi medic, care s-a prezentat la spital după două zile." PROF. DR. DAN MISCHIANU, urolog la Spitalul Militar Central Bucureşti
SOLUŢIE
Controlul impulsurilor sexuale se învaţă la psiholog
Hipersexualitatea sau dorinţa excesivă de a face sex este considerată mai degrabă o tulburare psihică. Pentru persoanele care suferă de această problemă, sexul devine prioritatea numărul unu, "dependentul" lăsând pe plan secundar familia, relaţiile cu prietenii, serviciul. Principalul pericol la care sunt expuşi îl reprezintă bolile cu transmitere sexuală, întrucât se angajează deseori în relaţii sexuale neprotejate cu necunoscuţi. Tratamentul variază de la caz la caz.
"Medicamentele care conţin litiu, folosite în general pentru tratarea depresiilor, ca şi cele care scad nivelul testosteronului pot reduce dorinţa sexuală. Desigur, psihoterapia este indicată în sensul conştientizării de către bolnavi a comportamentului lor şi deprinderea anumitor tehnici prin care îşi poate controla şi reduce impulsurile sexuale", explică sexologul Ana Mischianu.
80% dintre cei care au suferit de priapism rămân impotenţi. Riscul creşte dramatic după şase ore de neprezentare la medic CAZ EXTREM
200 de orgasme pe zi News of the World a prezentat cazul lui Sarah Carmen, o tânără de 24 de ani din Marea Britanie, care susţine că într-o zi poate avea 200 de orgasme lejer. "Câteodată am parte de atâtea orgasme, încât am oroare de sex. Iar bărbaţii cu care mă culc nu par să facă prea mare efort din cauză că eu ajung la orgasm prea uşor. E totuşi frustran", a declarat Sarah. Ea pune problema pe seama antidepresivelor pe care le ia de la 19 ani. "În numai câteva săptămâni am început să fiu din ce în ce mai excitată şi nu mai puteam opri orgasmele interminabile", a mai adăugat aceasta. "În şase luni am ajuns să am 150 de orgasme pe zi şi, de multe ori, chiar 200″. Momentan, ea şi prietenul ei s-au despărţit, iar noii parteneri nu au reusit să se adapteze nevoilor sexuale ale lui Sarah. "Deseori, mi-aş dori ca toate aceste orgasme să se oprească şi să am parte de puţina linişte", a mărturisit britanica.