După puciul militar eșuat împotriva sa, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a adus Turcia în pragul dictaturii. Zeci de mii de oameni au fost aruncați după gratii, încă și mai mulți au fost concediați din aparatul de stat.
Opoziția a fost total îngenuncheată, presa amuțită prin nenumărate arestări, iar administrația epurată. Tensiunile cu Occidentul și situația economică din ce mai gravă l-au aruncat pe Erdogan în brațele rușilor (de care e dependent în ceea ce privește tehnologia militară), dar și ale chinezilor (care i-au împrumutat, se pare, sume considerabile).
În ciuda acestor probleme, președintele turc știe că are, încă, o carte mare de jucat pe scena internațională, aceea e lider al lumii musulmane. Pe plan intern, Erdogan face tot ce poate ca să demonstreze că e capabil să aducă Turcia la gloria de odinioară a Imperiului Otoman. Dar Erdogan vrea să fie văzut, totodată, și ca un apărător al musulmanilor din întreaga lume.
Presa internațională a scris pe larg despre sprijinul acordat de Erdogan Statului Islamic, dar și altor grupări jihadiste din Siria. Victoriile lui al Assad, puternic sprijinit de ruși și iranieni, l-au forțat, însă, pe Erdogan să-și reevalueze obiectivele. Acum, tot ce vrea președintele turc este să aibă mână liberă în războiul pe care îl poartă împotriva gherilelor kurde din Siria și să protejeze milițiile jihadiste din Idlib de ofensiva armatei guvernamentale.
Asta pentru că atenția sa se concentrează asupra Nordului Africii. Sunt nenumărate dovezi că Erdogan e din ce în ce mai interesat de sporirea influenței sale în Libia, tot prin intermeiul jihadiștilor. Iată ce scrie Giovanni Giacalone în ilgiornale.it: „Turcia joacă, fără îndoială, un rol principal în susținerea executivului pro-islamist de la Tripoli și a milițiilor islamiste din Misurata, iar acest lucru nu este cu siguranță un secret. (...) Turcia a fost acuzată că a trimis un avion de transport militar de tip C-130 la Misrata, pe 29 mai. Aeronava ar fi avut la bord consilieri militari care să instruiască milițiile islamiste. Numeroși membri ai milițiilor pro Serraj (premierul recunoscut internațional n.r.), care au fost răniți în timpul luptelor din Benghazi și Derna (purtate împotriva generalului rebel Haftar n.r,), au fost, tratați în diverse spitale turcești”. Dar manevrele lui Erdogan nu se opresc aici. Șeful statului turc, susține Giacalone, îi ajută pe jihadiști fugă în Libia. „Pe 4 iulie, președintele rus, Vladimir Putin, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la fluxul de jihadiști care pleacă spre Libia din Idlib, fără a menționa, totuși, vreo implicare turcă”.
„Guvernul Ankara are tot interesul de a-și impune hegemonia în Libia și face acest lucru folosind propriile contacte islamiste, exact așa cum a făcut-o în Siria. (...) Sprijinul Ankarei pentru (milițiile din n.r.) Tripoli și Misurata este evident și încălcă total embargoul armelor cerut de ONU. Nu numai asta, dar, la sfârșitul lunii iunie, președintele turc Erdogan a admis că Turcia a furnizat arme, vehicule blindate și chiar drone milițiilor islamiste”.
În Libia nu este, însă, vorba despre nostalgiile otomane ale lui Erdogan, nici măcar de pretențiile Sultanului de a fi recunoscut drept lider al lumii musulmane. Ceea ce vrea Erdogan este să silească Uniunea Europeană să se supună cererilor lui. “Un control turc asupra coastei libiene ar aduce de fapt Europa într-o situație periculoasă, întrucât Ankara ar putea replica în țara nord-africană ceea ce a făcut deja pe ruta de est. Imigranții ar presa astfel Europa atât din sud cât și din est.”
Erdogan pare să fi înțeles că liderii Uniunii Europene sunt interesați să întrețină un flux al imigrației, sub pretextul obligației de a primi refugiați, dar vor să-l mențină la un nivel moderat, astfel încât să nu riște o victorie generală a populiștilor la următoarele alegeri.