Un tânăr de 21 de ani a suferit arsuri severe după ce ţigara electronică din care trăgea i-a explodat în mână. Accidentul s-a petrecut în Ligné, o mică localitate din Franţa şi, potrivit presei locale, fumătorul rănit a fost transportat de urgenţă la spital.
Ancheta demarată imediat după producerea incidentului urmează să stabilească dacă instrumentul, un model fabricat în China şi destul de puţin comercializat în Europa, a explodat din cauza unei erori de fabricaţie sau a utilizării neadecvate. Potrivit unui distribuitor de ţigări electronice, tendinţa consumatorilor, în special a celor tineri, este de a mări puterea bateriilor pentru creşterea vaporilor produşi de către dispozitiv.
Victima, numită de presă doar Brice, a precizat că are arsuri serioase la mâna dreaptă şi că probabil ar fi fost desfigurat dacă în momentul exploziei ar fi tras din ţigară. “Eram pe punctul de a trage din ea când am auzit un şuierat uşor. A explodat chiar în momentul în care am vrut s-o arunc. (…) Pe lângă arsuri, nervii şi tendoanele mi-au fost, de asemenea, afectate. Am încă în carne bucăţi din baterie”, a declarat Brice. El a precizat că va depune plângere împotriva producătorului.