Într-o postare pe Facebook, jurnalista Sorina Matei susține că toate locurile la „ritualurile” lui Gelu Oltean erau ocupate. Jurnalista a postat și un document în acest sens.
„Era bătălie pe bodogăneala lu’ Geluțu. Toate locurile ocupate”.
Gelu Oltean, fostul șef al serviciului secret al MAI, zis și „Doi și-un sfert”, a fost reținut, sâmbătă, de procurorii DIICOT Brașov, pentru trafic de droguri. În acest dosar, au mai fost reținuți Vanessa Youness și un cetățean englez, Thomas Lishman. Cei trei ar fi avut conexiuni cu Youness Clinic, care aparține Vanessa Youness, unde, sub pretextul unor tratamente, pacienților li s-ar fi dat spre consum o substanță considerată drog.
EXCLUSIV. Gelu Oltean vorbea pe șleau despre drogurile pe care le lua cu iubita
Surse judiciare au dezvăluit, pentru EVZ, că Gelu Oltean organiza, alături de concubina sa, Vanessa Youness, și de Thomas Lishman așa-zise sesiuni, contra-cost, sub paravanul clinicii din Dâmbovița. De fapt, acolo, invitați din țară și de peste hotare consumau droguri. Toți trei sunt acuzați de trafic de stupefiante pentru că vindeau, practic, clienților drogul de mare risc DMT.
Casa din județul Dâmbovița la care fac referire anchetatorii este, de fapt, sediul Youness Clinic, ce aparține Vanessei Youness, doctor care a devenit renumit pentru tratamentul sclerozei în plăci, au dezvăluit surse judiciare. Numeroase personalități au călcat pragul acestei clinici situată în Stănești, județul Dâmbovița.
Anchetatorii susțin că, acolo, sub pretextul unor tratamente, s-au organizat reuniuni de consum de droguri, inclusiv DMT, un drog puternic halucinogen şi considerat de mare risc, fiecare persoană participantă plătind în jur de 500 de euro. La aceste reuniuni de consum de droguri ar fi participat uneori şi zeci de persoane. Cei trei au fost arestaţi preventiv, după ce au fost prezentaţi în fața magistraților de la Tribunalul Brașov.