Editura Evenimentul si Capital

Epistolă către sufletul meu (II)

Autor: | | 0 Comentarii | 472 Vizualizari

Tabăra de la mănăstire a trecut extrem de repede și a reușit să îmi dărâme toate prejudecățile pe care mi le formasem la început! După nouă zile, nu îmi mai venea să plec acasă. Nu îmi mai lipsea nici serialul! Simțeam cum înăuntrul meu s-au petrecut schimbări majore și simțeam că nu voi mai fi niciodată persoana care am fost înainte de a cunoaște Oașa.

Pe parcursul taberei am făcut pentru prima dată cunoștință cu muzica psaltică și pot spune, fără niciun dubiu, că e cea mai frumoasă muzică religioasă pe care am auzit-o. Nici cel mai bun cor auzit vreodată de mine nu se ridica la înălțimea frumuseții cântării cu care începusem să iau contact și nici trăirea transmisă de această cântare nu o simțisem în niciun alt loc.

Cât despre călugării de la Oașa, nu pot spune decât că Teodora avusese foarte multă dreptate. Niciunde altundeva nu am mai văzut ochi atât de sinceri, fețe atât de senine ca ale călugărilor, ale celor care trăiesc într-o permanentă legătură cu Dumnezeu. Ei sunt un izvor viu de iubire, de bunătate, de fericire, lucruri pe care le împărtășesc cu toată lumea. Pentru că la ei aceste sentimente par a nu se termina vreodată, pentru că îl au tot timpul pe Dumnezeu cu ei, care este Însuși iubirea. Pentru că au chipul lui Hristos permanent întipărit în privirea lor și, astfel, ei privesc la tot ceea ce e în jurul lor prin chipul lui Hristos. Si, atunci, viața e atât de ușoară!

Adevărata apropiere de Dumnezeu

Am învățat și ce înseamnă ascultările și, pe lângă partea spirituală, m-am dezvoltat și pe latura practică a vieții. Dar mai multe detalii despre această dezvoltare, voi relata câteva paragrafe mai jos.

Începând cu acea tabără, am început să merg lunar la mănăstire. Nu aș mai putea percepe o viață fără Oașa, deoarece acolo am cunoscut adevărata apropiere de Dumnezeu. Pe toată perioada liceului (cât îmi mai rămăsese din ea) am mers la Oașa. Mi-am făcut o mulțime de prieteni din toate colțurile țării, prieteni cu care păstrez legătura și astăzi. După ce am terminat liceul, m-am înscris la Facultatea de Informatică din Cluj-Napoca. Astfel, vizitele mele la Oașa s-au rărit, dar am început să merg mai des la Găbud, la Schitul Sf. Ioan Evanghelistul, care este metocul Mănăstirii Oașa și care e mai aproape de Cluj.

Viața la țară

Odată cu mersul la Găbud, au avut loc schimbări importante în viața mea și în modul meu de raportare la anumite aspecte ale vieții. Trebuie să fiu sinceră... Niciodată nu am fost o prea mare adeptă a statului la țară și, până să descopăr Găbudul, nu cred să fi fost nici măcar mișcată sau sensibilizată de vreun lucru din această sferă a ruralului. De când fac umbră acestui pământ, am locuit la oraș. Bine, nu e chiar cel mai modern oraș, e mai degrabă un orășel. Avem blocuri, avem stadion de fotbal, pensiuni, liceu și alte lucruri specifice unui oraș, dar nu îmi sunt străine grădinile cu zarzavaturi sau animalele de casă, cum ar fi găinile, vacile, caii etc.

Eu, personal, nu am avut animale și în grădina pe care o aveam cândva (acum este, pur și simplu, spațiu verde) am lucrat de câteva ori când eram mică, dar nu pot să spun că am făcut-o cu foarte mare drag. Așadar, până atunci, toată experiența mea care putea fi legată de mediul rural se rezuma la culesul fasolei, plivit, greblat, udat straturi sau întors pământul cu hârlețul.

Dealuri, căsuțe și terenuri

La Găbud, cum am spus și mai sus, am ajuns pentru prima dată după ce am fost întâi la Oașa... Prima senzație trezită? O ușoară dezamăgire... Stâncile înalte, brazii falnici, aerul proaspăt și răcoros dispăruseră complet și întreaga natură era parcă lipsită de viață. Peste tot vedeai doar dealuri, căsuțe și terenuri ce păreau că se întind la nesfârșit. Probabil asta este una dintre diferențele majore dintre Oașa și Găbud. Dacă la Oașa ești în inima munților care creează senzația unei fortărețe impunătoare, menite să izoleze mănăstirea de haosul acestei lumi, la Găbud te afli în câmp deschis, în mijlocul civilizației. Am urcat, pe jos, până la metoc și, cu fiecare pas făcut, nori de praf se ridicau în urma mea. Aerul era foarte uscat și zăpușeala era de neîndurat. Aveam o oarecare stare de iritare ce potența, parcă, duritatea acestor condiții. Mă simt nevoită să remarc superficialitatea mea de atunci, o superficialitate ce îi aduce la un numitor comun pe majoritatea oamenilor de la oraș, care analizează lumea înconjurătoare prin prisma confortului.

LOVITURA pentru PNL! A fost condamnat la INCHISOARE! Ludovic Orban a reactionat IMEDIAT

Pagina 1 din 2


Tag-uri: gabud, epistola



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI