Deși până acum, de când a izbucnit scandalul sexual în care este implicat, Episcopul Hușilor nu a făcut nicio declarație publică, acesta și-a trimis avocatul la DIICOT, cu plângere de defăimare.
De când a izbucnit scandalul în care este implicat, Corneliu Bârlădeanu nu a avut nicio reacție publică, până astăzi. Avocatul său însă a depus o plângere de defăimare la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Această plângere a fost trimisă de procurori la Parchetul de pe lângă judecătoria Huși, care la rândul lor, au trimis-o mai departe, neconsiderând-o de competența lor, relatează realitatea.net.
Episcopul susţine că e nevinovat, în această plângere, şi cere şi o expertiză tehnică a filmului incriminator. Deși reprezentanții Mitropoliei cred că în înregistrare este episcopul, Corneliu Bârlădeanu este încă în funcție.
Marian Timofte, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a spus că "sunt lucruri urâte pe acea înregistrare, în contradicţie totală cu morala creştină și că, dacă ceea ce am vizionat este real, cu certitudine episcopul Huşilor va fi caterisit. Un asemenea comportament şi asemenea fapte sunt incompatibile cu slujirea clericală".