Epidemie de scarlatină la Timişoara

Cinci copii bolnavi de scarlatină au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara.

Medicii spun că numărul este foarte mare şi cazurile apar constant, după ce o bună perioadă de timp aceste îmbolnăviri au fost extrem de rare. De câteva luni însă s-a ajuns în situaţia ca, în mod constant, copiii să se îmbolnăvească şi să necesite îngrijiri de specialitate. "Probabil că s-a produs un gol imunologic, astfel că, săptămânal, de câteva luni, vin mai multe cazuri. Este vorba de copii care provin din diverse colectivităţi, în general grădiniţe şi şcoli, în care se îmbolnăveşc unul sau doi copii, apoi contactează boala de la ei şi colegii", a declarat dr. Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al spitalului Victor Babeş.   Scarlatina este o boală a copilăriei produsă de un streptococ ce se localizează la nivelul gâtului. Boala se transmite pe cale respiratorie, prin tuse, strănut, râs, vorbit, de la bolnavii cu scarlatina, cu angina streptococica sau purtătorii sănătoşi de streptococ beta-hemolitic de grup A la nivelul orofaringelui.