Misterios și venerat, Giulgiul din Torino, despre care se spune că are imprimată figura lui Iisus după crucificare, va fi expus în catedrala orașului piemontez de duminică 19 aprilie până pe 25 iunie. Ultima dată fusese expus în 2010.
În timpul celor peste cinci săptămâni în care a fost expusă în 2010, relicva a fost văzută de două milioane de persoane. Giulgiul trebuia să stea în camera cu argon unde este păstrat până în 2025, însă vizita Papei Francisc la Torino, pe 24 iunie, a schimbat planul.
Așadar, vreme de peste două luni, creștinii și nu numai vor putea să vadă ceea ce susțin că ar fi dovada existenței lui Iisus și care a folosit la reproducerea chipului Acestuia.
Giulgiul, din pânză de in, are lungimea de 4,41 metri și lățimea de 1,13 metri, are imprimată imaginea dublă (frontală și dorsală) a unui bărbat pe trupul căruia se disting clar urme ale unor torturi, inclusiv răstignirea, conforme cu cele suferite de Hristos, potrivit relatărilor din Noul Testament.
Pentru mulți catolici, ar fi vorba de giulgiul despre care se vorbește în Evanghelii, în care a fost înfășurat Iisus înainte de a fi pus în mormânt.
În paralel cu expunerea sa publică, la Torino va fi convocat și un colocviu științific internațional în timpul căruia vor fi trecute în revistă toate analizele privind data fabricării pânzei, și modul în care s-a putut realiza imprimarea imaginii, care până acum rământ enigmatice.