Pe data de 27 februarie, în jurul prânzului, un tactorist care era în apropiere de satul Cosmeşti, judeţul Galaţi, a observat ceva negru, ca o mogâldeaţă, zăcând pe câmp. S-a apropiat cu grijă. Era un om. Cotinel, cioban la oile italienilor de 11 ani, era mort. Poliția și Parchetul au deschis anchetă, iar indiciile i-au făcut pe investigatori să creadă că e vorba de o crimă.
Lumea vorbea în sat și s-a auzit și de dușmanii lui Cotinel Ene. O familie, rudă îndepărtată prin alinaţă cu familia lui Constantin Ene. Nu-i vom da numele, pentru că deocamdată acţiunea deschisă de poliţie este ”in rem”. Îi vom numi Cumetrii, aşa cum de altfel le spun şi cei din familia lui Cotinel.
Ciobanul pretindea că le dăduse cu împrumut 500 de lei şi acum îşi vroia banii înapoi. De câteva ori se dusese la Cumetri la poartă, de unde fusese alungat. Mai ales de cumătra Flori, moldoveancă aprigă care-l și bătuse. Totuși, de sărbătorile de iarnă, se pare că oamenii se împăcaseră, căci Cumetrii au sosit să petreacă la Cotinel acasă. Peste două săptămâni, bărbatul avea să dispară fără urmă.
Drumul de acasă la bar şi retur
În zilele care mai rămăseseră până să plece în Italia, Cotinel se ducea mereu la bar. La un bar din comuna alăturată, Furcenii Noi. Avea acolo prieteni, pentru că altminteri, pentru udat gâtul, aşa, la botul calului, avea o bodegă chiar peste drum de casă.
De acum începe sarabanda evenimentelor care au dus la moartea lui.
Pe 15 ianuarie pleacă de acasă cu bicicleta şi pălăria pe cap. Se opreşte la vecina, la tanti Nuţi, să-i repare câte ceva prin gospodărie. Evident că tanti Nuţi îi toarnă o carafă-două cu vin, că aşa se cuvine. Localităţile despre care vorbim se află în apropiere de Nicoreşti, cunoscută zonă viticolă. După ce şi-a terminat treaba şi a terminat şi de băut, Constantin Ene a decis să meargă la bar. Tanti Nuţi l-a sfătuit să nu mai meargă, să se ducă acasă, că era deja târziu şi băuse destul.
Se făcuse cam 19,30. Cotinel (foto) a pornit însă către bar. A lăsat bicicleta şi pălăria la un prieten care locuieşte chiar lângă cârciumă, pe nume Tăuleanu. După care, amândoi, merg la bar şi beau împreună cu alţi clienţi. De aici, firul poveştii nu mai este chiar atât de clar, pentru că martorii au bucăţi lipsă din film. Pur şi simplu nu-şi mai amintesc nimic, ori confundă zilele şi orele, aşa că nu se poate pune nici un fel de bază pe declaraţiile lor. Cert este că Tăuleanu a spus că au ieşit împreună.
Cotinel, beat, a vrut să ia o bicicletă dintre cele parcate în faţa barului, convins că este a lui. Tăuleanu l-a oprit, spunându-i că a lui este în curte. Cotinel a renunţat şi a pornit-o pe jos, către casă. Avea de străbătut aproximativ un kilometru şi jumătate. Tăuleanu spune că el s-a dus acasă. Nu poate însă preciza cam ce oră era când s-au despărţit.
De aici, pentru ziua de 15, nu ne mai bazăm decât pe probele materiale. Şi acelea foarte puţine, pentru că altminteri nimeni nu a mai auzit nimic, deşi în drumul spre casa lui, Cotinel a trecut prin faţa mai multor porţi.
Cam la 700 de metri de bar locuieşte o soră a Cumetrilor. Pe poarta ei s-a descoperit o urmă de sânge. Dar nimeni nu a luat-o la analiză să vadă dacă este vorba de sângele victimei sau nu. După alte aproximativ 200 de metri, lângă o fântână, sunt, din nou, urme de sânge.
Apoi, sânge şi în faţa porţii unui vecin de-al lui Cotinel. Acesta i-a mărturisit Ecaterinei Popa, sora lui Cotinel, venită repede şi ea din Italia din momentul în care a aflat că fratele ei a dispărut, că era atâta sânge dimineaţa, încât a trebuit să spele cu mopul. De asemenea, sânge se afla şi pe peretele de la intarea în casa lui Cotinel, pe întrerupător, dar şi pe pat. Putem presupune că pe acest traseu, victima a fost atacată. Probabil în locul unde sunt primele urme de sânge. Dar asta nu înseamnă că proprietarii gospodăriei sunt vinovaţi de atac. Ei declaraseră că nu ştiu nimic. Nu au auzit nimic.
Și totuși...ceva rău se întâmplase...
Nimeni nu a anunţat salvarea, iar la poliţie era închis
Pe data de 16 ianuarie, Cotinel trebuia să plece în Italia. Microbuzul i-a oprit în poartă dis de dimineaţă. Şoferul a strigat la portă de mai multe ori. Dinăuntru nu i-a răspuns nimeni. A plecat. Nu putea să-i lase să aştepte pe ceilalţi pasageri.
Tot pe data de 16 ianuarie, Tăuleanu, tovarăşul de pahar, vine şi-a aduce bicicleta. De-al casei, nu mai bate la poartă. Intră şi o sprijină de-un pom. După care pleacă. Nu-şi mai aminteşte ce a făcut cu pălăria, care, oricum, a dispărut. De ce este important acest amănunt cu pălăria? Pentru că Tăuleanu ar fi trebuit să intre în casă ca să i-o dea lui Cotinel, nu o putea lăsa la pom, ca pe biciletă. Astfel, Tăuleanu ar fi fost primul martor care ar fi văzut victima imediat după ce a fost agresată. Deci, pe 16, Cotinel zace în pat, fără ca nimeni să-i dechidă uşa.
Pe 17 ianuarie, vine la el vecina, tanti Nuţi. Îl găseşte lat în pat. Îl întreabă ce are, de ce este aşa de lovit, cine l-a bătut, dar Cotinel o minte, spunându-i că era beat şi a căzut cu bicicleta.
Pe data de 18 ianuarie, vine la unchiul său, Ovidiu Popa, nepotul. Nu îl găseşte pe Cotinel acasă, ci la bodega de peste drum, unde bea bere. Ovidiu îl vede rănit rău, dar Cotinel nici lui nu vrea să-i spună ce a păţit.
Pe 19 ianuarie, era ziua de naştere a lui Cotinel. Sora lui, Ecaterina Popa, îl sună din Italia ca să-i ureze „La mulţi ani”. Dar să-şi şi arate în acelaşi timp îngrijorarea. Ovidiu îi spusese că unchiul său era bătut rău. Atunci, Cotinel i-a mărturisit surorii lui. „Mi-a spus că într-adevăr, nu căzuse cu bicicleta, ci fusese bătut de către Cumetri” – declară Ecaterina Popa.
Pe 20 şi 21 ianuarie, Cotinel este văzut de către vecini la barul din faţa casei. Tot beat.
Pe data de 22 ianuarie, nepotul Ovidiu revine la Cotinel, însoţit de data asta şi de bunica lui. Cotinel este lat în pat. Cu telefonul, Ovidiu îi fotografiază rănile. Pozele au apărut pe o pagină de facebook a cuiva din sat (foto).
Nepotul se duce şi după asistentul din sat, care vine la faţa locului, dar spune să nu cheme salvarea că el nu are chef să meargă la niciun spital. Se apropia sărbătoarea Micii Uniri şi, probabil, nu voia să o rateze. Să se ducă mâine singuri.
Nepotul şi bunica pleacă la casa lor. În drum trec pe la poliţie, dar este închis. Bunica îşi uitase medicamentele pe prispă la Cotinel. O sună pe seară pe vecina, tanti Nuţi, să se ducă să le ia şi să i le aducă. Nu intră în casă, dar pe geam se vede că în cameră este lumină, iar Cotinel este întins pe pat. Tanti Nuţi este ultima persoană care îl vede pe Constantin Ene în viaţă.
A doua zi, pe 23 ianuarie, Ovidiu Popa, nepotul, vine la unchiul său acasă, să-l ducă să depună reclamaţie la poliţie şi apoi să-l ducă la spital. Nu-l mai găseşte. După 24 de ore, Constantin Ene este şi el trecut pe lista cu persoane dispărute a IGPR. Rudele și sătenii îl caută peste tot, perie câmpuri și pădurici. Nici urmă de cioban.
În episodul următor, vom analiza câteva obiecte găsite în curtea din spatele casei, care în mod normal nu aveau ce căuta acolo, dar şi pe câmpul unde a fost găsit trupul neînsufleţit, după o lună de la dispariţie, şi vom trage câteva concluzii.