În topul realizat de Forbes, care evidențiază jucătorii de tenis cu cele mai semnificative încasări financiare din 2023, Emma Răducanu se află pe poziția a șasea. Numai că, banii câștigați din tenis sunt infimi, în comparație cu veniturile pe care sportiva le obține din publicitate.
Victoria sa de la New York a transformat-o pe Emma Răducanu într-o vedetă de internațională, iar experții anticipau un viitor strălucitor atât în plan sportiv, cât și financiar.
Însă, din punct de vedere strict sportiv, parcursul sportivei a fost umbrit de accidentări frecvente și de schimbări repetate de antrenori.
În anul 2023, ea a concurat în doar zece meciuri. A înregistrat cinci victorii și cinci înfrângeri. Ea ocupă acum poziția 283 în clasamentul mondial.
Emma Răducanu, câștiguri impresionante din publicitate
Deși perspectiva sa sportivă nu a cunoscut ameliorări semnificative, Emma continuă să acumuleze venituri semnificative. Din totalul câștigurilor sale, 15 milioane de dolari vin din publicitate și doar 300.000 de dolari provin din competițiile de tenis.
Situația este asemănătoare cu cea a japonezei Naomi Osaka, care a decis să se retragă temporar din circuit după nașterea copilului ei. Cu toate că Osaka nu a mai avut performanțe notabile în circuitul WTA.
Într-adevăr, impresarul Emmei Răducanu, Max Eisenbud, cel care a gestionat și cariera Mariei Șarapova, a afirmat că absența Emmei din circuit nu constituie un motiv de îngrijorare.
Sportiva, contracte cu Porche, Nike, Dior și altele
„Noi am avut sute de propuneri din partea unor companii mari în ultima perioadă. Am fi putut realiza spoturi publicitare, cu Emma în prim-plan, 50 de zile pe an.
Am hotărât însă să ne rezumăm la doar 18 zile dedicate sponsorilor în fiecare sezon tocmai ca să nu aibă de suferit cariera lui Răducanu în circuit.
Niciodată n-am văzut un interes atât de mare pentru o jucătoare, cum a fost în cazul Emmei după US Open 2021. Iar acum, când e accidentată, niciun sponsor nu s-a plâns din acest motiv.
Niciodată n-am primit un telefon în care să mi se reproșeze că ea nu mai câștigă meciuri. N-a existat o asemenea situație. Normal că ea își dorește să câștige din nou un turneu mare, dar nu există o presiune pe ea în acest sens”, a spus Max Eisenbud.
În prezent, Emma Răducanu are contracte semnate cu branduri de talie mondială. Printre acestea se numără Porsche, Nike, British Airways, Evian, Dior, Tiffany's și Vodafone.
Fără performanțe notabile în tenis, aceste companii profită de popularitatea masivă a Emmei pe platformele sociale.
Cu peste 2,5 milioane de urmăritori pe Instagram și aproape un milion de urmăritori pe platforma X (Twitter), interesul publicului pentru ea rămâne în creștere, potrivit Adevărul.
Emma Răducanu, pe locul șase în topul celor mai bogați jucători de tenis 2023
În 2023, Novak Djokovic a strâns 38.400.000 de dolari din turnee și contracte. Din care 25.000.000 doar din contracte.
Pe locul doi e Carlos Alcaraz cu un total de 31.400.000 de dolari. Din care 20.000.000 din contracte diverse.
Pe locul trei e sportiva Iga Swiatek, cu un total de 22.400.000 milioane de dolari. Din care 14.000.000 de dolari doar din contracte.