În 2023, telespectatorii din România au trăit cu sufletul la gură alături de concurenții reality-show-urilor care au ridicat audiențele. Conflicte, prietenii legate, mize mari, toate au condus în fiecare caz spre un câștigător. De altfel, opinia celor din fața televizoarelor a cântărit mult în majoritatea acestora.
Românii au primit cu mare interes trendul competițiilor de tipul Survivor, America/Asia Express sau Chefi la Cutițe. Cu toate că producțiile au în spate concepte din străinătatea, acestea au reușit să ridice audiențele semnificativ. Atrași de astfel de emisiuni, românii nu ezită să își arate favoriții, în momentele în care li se solicită votul. În 2023, succesul reality-show-urilor de acest gen a fost unul incontestabil.
Emisiuni 2023. America Express și Survivor, favoritele românilor
Survivor România este un reality show de supraviețuire românesc, inspirat după ub format internațional. Primele două sezoane ale acestuia au fost difuzate de Kanal D. Ulterior, acesta a intrat în lista de emisiuni a PRO TV-ului.
De asemenea, America Express are la bază același concept de supraviețuire. Competiția Chefi la Cutițe, ajunsă la sezonul al 13-lea a ajuns într-un punct de cotitură. Jurații așteptatului show au decis să încheie colaborarea cu Antena 1. Vestea i-a șocat pe fani, iar cei mai mulți dintre aceștia și-au exprimat nemulțumirea în spațiul public.
Sumele încasate de câștigătorii acestor competiții
Cortea și Bordea au fost concurenții victorioși ai show-ului America Express. De asemenea, Dan Ursa a reușit să iasă câștigător al competiției Survivor România 2023.
Rareș Prisăcariu a obținut premiul principal la Românii au talent. Nina Hariton i-a uimit pe foștii jurați de la Chefi la Cuțite, fiind declarată învingătoarea sezonului 11. Câștigătorii America Express au pus mâna pe 30.000 de euro, iar învingătorul Survivor a încasat suma de 100.000 de euro.
Rareș Prisăcariu a reușit să câștige premiul cel mare de 120.000 de euro, în timp de câștigătoarea Chefi la Cuțite a primit 30.000 de euro.
America Express – Drumul Soarelui, sezonul 6, și-a desemnat câștigătorii aventurii din America Latină. Sezonul filmat în Columbia, Ecuador și Argentina a fost câștigat de Laura Giurcanu și Sânziana Negru.
Emisiuni 2023. Șir de controverse
Câștigătorii celor mai urmărite emisiuni din 2023 nu au plecat acasă cu sumele respective. Statul român impozitează veniturile de acest gen cu 16%. Astfel, Bordea și Cortea s-au ales cu 25.200 de euro, iar separat 12.600 de euro.
Dan Ursa s-a întors în România doar cu 84.000 de euro, din premiul de 100.000 de euro. Rareș Prisăcariu, în vârstă de 7 ani, a încasat 100.800 euro. Toți victorioșii anului 2023 au investit banii câștigați în visurile lor.
Din fiecare competiție, controversele nu au lipsit. Cel mai mare scandal a vizat plecarea juraților de la Chefi la Cuțite. Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au decis să încheie colaborarea cu Antena 1. Producătorii emisiunii au găsit rapid alți înlocuitori. De asemenea, controversele și-au făcut loc și în cadrul reality-show-urilor de supraviețuire. Cel mai recent dintre acestea, Drumul Soarelui a fost presărat de intrigi, inclusiv între cele două concurente care au alcătuit echipa câștigătoare, Sânziana Negru și Laura Giurcanu. Adrenalina, emoțiile, condițiile meteo și dorința de a pune mâna pe marele premiu au fost aspectele care au influențat parcursul celor care au luat parte la aceste emisiuni.