Emisii "îngropate" în mare

Compania National Grid îşi propune să înmagazineze emisiile de dioxid de carbon ale marilor poluatori din Marea Britanie şi să le depoziteze în structuri speciale de pe fundul Mării Nordului, informează The Times.

Uniunea Europeană a decis ca, până în 2020, fiecare dintre cele 27 de state membre să reducă nivelul emisiilor de carbon cu 20%.

"Compania poate furniza sistemul necesar colectării carbonului şi stocarea lui în larg", a spus directorul operaţional al National Grid, Chris Train. Sistemul de captare şi transport al emisiilor va costa două miliarde de lire (2,3 miliarde de euro).

Este aşteptat ca sistemul să fie operaţional în următorii trei ani.

Echivalent cu eliminarea a 20 de milioane de maşini

Regiunea britanică, dar şi europeană, cu cele mai mari emisii de CO2 este cea din apropierea estuarului Humber. Anual, centralele electrice de aici eliberează în atmosferă circa 60 de milioane de tone de emisii poluante.

Train a apreciat că stocarea acestei cantităţi ar fi echivalentă cu eliminarea din circulaţie a 20 de milioane de automobile. Directorul crede că se pot folosi conductele deja existente, care sunt destinate în prezent transportului de gaz metan.

"CO2 ste un gaz foarte diferit de metan. Dacă încerci să îl comprimi, devine foarte rapid solid. Dar tocmai acest amănunt ne face să credem că putem folosi infrastructura existentă".