Eminescu, diagnosticat greșit. Boala care „l-a însoțit până la capăt”

Mihai Eminescu, cea mai importantă voce poetică din literatura română, ar fi fost diagnosticat greșit de medici, lucru ce ar fi condus, în cele din urmă, la moartea sa.

Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, și a murit la 15 iunie 1889, la București.

Ultimii ani din viață au fost un chin pentru Mihai Eminescu care suferea de bipolaritate. Ba mai mult, ultimul an și l-a petrecut într-un sanatori de boli psihice din București, Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor, iar pe 15 iunie 1889, la ora 04:00 dimineaţa se stingea din viață. Cauza oficială a morţii a fost stopul cardio-respirator.

Medici care au studiat boala lui Mihai Eminescu au descoperit ulterior că a fost diagnosticat greșit cu sifilis, paralizie şi o „întunecime a minţii”.

Prin prisma ultimelor cercetări se arată că Eminescu a suferit de sindrom bipolar, cu alternanţe de depresie şi manie, fără însă să-i fie afectată creaţia. Doctorii mai moderni vin cu o variantă și mai crudă și anume că Eminescu a fost ucis prin intoxicare cu mercur, un tratament aplicat greşit pentru sifilis, boală de care nu suferea poetul.

Imediat după moartea sa Mihai Eminescu a fost dus la autopsie. În halatul acestuia a fost găsit un carnețel cu ultimele sale poezii. Sunt creații fără titlu, necunoscute şi nepublicate mult timp în volumele dedicate operei eminesciene.