După ce europarlamentarii PSD şi PNL au ameninţat că vor invoca la Parlamentul European Articolul 7 al Tratatului UE, care prevede sancțiuni instituționalela adresa României, în cazul în care vor continua derapajele democratice, premierul Emil Boc a declarat, în această după-amiază, că PDL "solicită imperativ PSD oprirea oricărei acţiuni şi a oricărui demers de a cere la PE blocarea fondurilor europene pentru România. Consider că este batjocoritor la adresa românilor şi al adresa acestei ţări".
Citiţi aici cele mai importante declaraţii ale premierului Boc:
- Facem un ultim apel la raţionalitate USL-ului şi păstrăm aici, în ţară, dezbaterile. Avem şansa, în 2012, la 6 miliarde de euro.
- Ca de aer avem nevoie de creşetere economică şi în 2012. O creştere economică precum cea din 2011, care a depins de fondurile europene.
- Nu pot să înţeleg de unde atâta responsabilitate
- Înţelegem că e un an electoral şi opoziţia îşi doreşte cu ardoare să vină la putere, dar, totuşi, totul trebuie să aibă o limită.
- Nu ne putem juca cu interesul ţării, cu cele 6 miliarde de euro care pot moderniza ţara
- De aceea, cred că dialogul şi soluţiile interne trebuie să fie calea de urmat
- Oamenii, pe bună dreptate, au nemulţumiri faţă de sistem, faţă de întreaga clasă politică din ultimii 20 de ani
- Asta înseamnă că e nevoie de un alt mod de a face politică, care ţine cont mai mult de ceea ce crede şi de ceea ce vrea cetăţeanul
- Pe partea guvernamentală, vom continua orice formă de dialog, iar acesta nu va fi oprit.
- Nu putem promite, astăzi, pensii şi salarii majorate. Astăzi, promitem o creştere a economiei şi, dacă menţinem drumul serios al reformelor, putem spera la mai bine, în lunile viitoare
- Ca premier, şi ca om, înţeleg nemulţumirile, dar nu se poate de pe azi pe mâine acest lucru
- Ştiu că această stabilitate economică are conotaţii economice şi că aceasta creştere economică se va resimiţi către oameni puţin mai târziu, dar trebuie să continuăm dialogul social şi politic pentru a merge mai departe.
- În anul 2012 avem alegeri. Trebuie să credem că oamenii vor alege ce e mai bine pentru România
Declaraţiile premierului Emil Boc cu privire la solicitarea europarlamentarilor PSD şi PNL, pe lângă Parlamentul European, de a sancţiona România. În cadrul conferinţei de presă care a avut loc la sediul PDL, în jurul orei 17.00, premierul Boc a reluat ideile prezentate de dimineaţă, cu ocazia vizitei pe șantierul autostrăzii București-Ploiești, când a declarat că opoziția sacrifică interesul României prin punerea noastră pe același palier cu Ungaria Rovana Plumb, europarlamentar PSD, de la care ar fi pornit afirmaţiile, a precizat, la România TV, că afirmaţiile premierului sunt nişte minciuni şi o "manipulare grosolană". Ea a negat faptul că la întâlnirea de astăzi a Organizaţiei de Femei din PSD au fost făcute afirmaţii cu privire la faptul că europarlamentarii PSD vor invoca articolul 7 din Tratatul UE, care prevede sancțiuni instituționale la adresa României. CITIŢI ŞI:
- PSD pârăște România la PE. Argument: Traian Băsescu seamănă cu Viktor Orban
- Sulfina Barbu, către femeile din politică: Să-şi tempereze şefii de partide, dar şi soţii