Emil Boc : Este necesară privatizarea companiilor de stat

Companiile de stat trebuie privatizate, acesta fiind un obiectiv prioritar pentru PDL și Guvern în 2012, a anunțat premierul Emil Boc.

"Din nefericire, aceste pierderi ale companiilor de stat sunt de 20 de ani încoace şi nimeni nu a avut vreodată curajul să spună «Stop» actualului mod de administrare şi gestionare a acestor companii. Soluția pe care o avem este privatizarea acestor companii, acolo unde este posibil, management privat în restul situaţiilor pentru a putea aduce performanţa în companiile de stat şi eliminarea oricărei forme de influenţă politică", a spus Emil Boc, întrebat cum comentează raportul Curții de Conturi cu privire la companiile de stat.

"Companii care în loc să aducă bani la bugetul de stat consumă bani de la bugetul de stat. (...) Privatizarea şi managementul privat la companii de stat asta înseamnă: încheierea în istoria României a capitolului influenţei politice la companiile de stat", a mai spus premierul.

Cât despre recuperarea pierderilor înregistrate la companiile de stat, Emil Boc a spus că vor exista responabilităţi legale pentru fiecare director de companie de stat "pentru ceea ce a făcut până-n momentul de faţă".