Emanuel Valeriu s-a stins la 87 de ani

Fostul director al Televiziunii Publice este descris ca fiind "un mare talent“ şi "reţinut în a aplica sancţiuni“.

Emanuel Valeriu a încetat ieri din viaţă, chiar în ziua în care împlinea 87 de ani. Fost ziarist la "Gazeta Sporturilor" şi Europa Liberă, dar şi director general al TVR, jurnalistul s-a aflat, în ultimii ani, în mijlocul unui scandal şi al unui proces cu CNSAS, după ce Neculai Constantin Munteanu l-a denunţat că ar fi fost infiltrat de Securitate la Europa Liberă.

"Emanuel Valeriu era un jurnalist de mare talent şi imediat după Revoluţie a demonstrat acest lucru prin interviurile cu oamenii politici pe care le-a realizat", a spus pentru EVZ Răzvan Theodorescu. În 2002, jurnalistul a fost numit membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

"Emanuel Valeriu a fost unul dintre jurnaliştii numiţi în CNA şi de aici venea o sensibilitate mai mare decât a altora la problemele pe care le întâmpina media audiovizuală. A fost unul dintre colegii reţinuţi în a aplica sancţiuni pecuniare mari în cazul unor derapaje inerente muncii de jurnalist", îşi aminteşte Răsvan Popescu, preşedinte CNA. Emanuel Valeriu va fi incinerat astăzi, la ora 15.30, la Crematoriul Uman Vitan Bârzeşti. "Îi păstrez o amintire plăcută, ca unui om înzestrat." Răzvan Theodorescu, om de cultură