Elon Musk are motive de îngrijorare de îngrijorare pentru afacerea sa cu mașini electrice. Un important producător auto din Germania a decis să se alăture, într-un parteneriat, unui rival al Tesla.
Germanii de la Volkswagen au încheiat un parteneriat cu o companie concurentă celor de la Tesla. Obiectivul acestui acord este dezvoltarea tehnologiei pentru dezvoltarea vehiculelor electrice.
Elon Musk primește o lovitură în afaceri
Volkswagen a semnat un acord cu producătorul de autovehicule electrice Rivian. Este vorba despre un concurent al companiei Tesla a miliardarului Elon Musk, în care germanii vor să investească o sumă uriașă. Astfel, în baza înțelegerii, cei doi parteneri vor înființa o altă structură. Va fi o societate mixtă ce va dezvolta și utiliza, în comun, tehnologii pentru mașinile electrice.
Producătorul german a anunțat că va investi cinci miliarde de dolari în acest parteneriat cu rivalii lui Elon Musk. Potrivit sursei citate, în prima fază investiția va fi de un miliard de dolari. Rivian este specializat în producția e camioane electrice și SUV-uri.
Alte patru miliarde de dolari urmează să fie investiți până în 2026, a anunțat producătorul german, conform BBC.
Acțiunile Rivian au crescut
Acțiunile Rivian, concurentul lui Elon Musk, au crescut cu aproape 50% după acest anunț. Fondată în 2009, compania nu a înregistrat încă un profit trimestrial. În primele trei luni ale anului 2024, Rivian a avut o pierdere netă de peste 1,4 miliarde de dolari.
În baza acestui parteneriat, producătorul Volkswagen va avea acces imediat la software-ul Rivian, Acest lucru îi va permite să folosească tehnologia dezvoltată de rivalii Tesla pentru mașinile sale. Este un domeniu la care Volkswagen este în urmă, iar subsidiara sa de software, Cariad, înregistrează pierderi destul de mari.
Pe de altă parte, acțiunile Volkswagen au cunoscut un declin. La Bursa de la Frankfurt, titlurile producătorului german înregistra un declin de 1,4%. Anunțul indică valoarea activelor Rivian în software. Investitorii sunt îngrijorați de valoarea acestei investiții ale Volkswagen și, potrivit analiștilor așteptau altceva.
„Deși tranzacția are sens din punct de vedere strategic, credem că investitorii ar fi preferat ca VW să vândă active, nu să le cumpere”, apreciază analiștii.
Sursa foto Volkswagen
intră în concurență cu Elon Musk
Producătorul german și-a propus să scoată pe piață un vehicul electric la un preț de 20.000 de euro. O astfel de realizare este de natură să provoace îngrijorare inclusiv pentru Elon Musk și pentru Tesla. Volkswagen intenționează să concureze, în primul rând, cu rivalii din China.
Viitorul vehicul german, electric, ar putea fi lansat peste aproximativ doi ani, în 2027.
Chiar dacă prețul de vânzare va fi redus, moelul va stabili o serie de standarde în ceea ce privește tehnologia, designul și calitatea, a declarat șeful mărcii Volkswagen, Thomas Schaefer.
Prin înțelegerea cu Rivian, germanii se pregătesc să facă față concurenței acerbe pe piața vehiculelor electrice. Țările occidentale au decis să impună tarife tarife la importurile de mașini din China. Producătorii din statul comunist s-au extins la nivel global și au atacat o piață în dezvoltare.