Presa din SUA cere majori schimbări în „Sportul Alb”, după ce Simona Halep a fost înfrântă încă din primul tur la US Open, de Kaia Kanepi.
Iată ce susține jurnalistul John Nicholson, pe site-ul Tennis365: „În timp ce Halep îşi va păstra primul loc şi a fost în vârf peste jumătate de an, rămâne neclar ce înseamnă exact asta. Aş vrea ca atât clasamentul mondial, cât şi sistemul capilor de serie să fie abolite. De ce? Pentru că sunt anti-competitive, întâmplătoare, fără rost şi lipsite de logică”.
„Jucătoarele sunt făcute capi de serie pentru un singur motiv, iar acela e de a evita să întâlnească o altă favorită până în fazele avansate ale unui turneu. Dacă asta nu înseamnă aranjare de meciuri, nu ştiu ce înseamnă.
După ce s-a întâmplat la Wimbledon în acest an, când primele 10 favorite, mai puţin una, au pierdut înainte de jumătatea turneului, a devenit evident că circuitul feminin nu a fost vreodată atât de echilibrat. Atât clasamentul mondial, cât şi sistemul capilor de serie nu au părut vreodată mai irelevante.
De la Australian Open 2017, şapte fete au câştigat şapte Grand Slam-uri. Dacă altcineva în afară de Angelique Kerber, Serena Williams, Jelena Ostapenko, Garbine Muguruza, Sloane Stephens sau Caroline Wozniacki va câştiga US Open, va fi pentru prima oară după război când tenisul mondial nu va avea o dublă campioană timp de doi ani".
Propunea lui Nicholson pentru un tenis mai bun: „Toate jucătoarele să fie băgate într-o urnă şi trase la întâmplare. Cazi cu cine o fi şi trebuie să câştigi. Niciun clasament, nicio favorită, nimic. Doar competiţie pură şi cea mai bună jucătoare în ziua respectivă câştigă. Asta înseamnă sport adevărat, nu situaţia ciudată pe care autorităţile din tenis au creat-o cumva şi pe care continuă să o susţină chiar şi acum, când, în special în turneele feminine, s-a dovedit că e un nonsens”.