Cei care au abandonat şcoala pot învăţa, la orice vârstă, să scrie şi să citească prin intermediul unui program gratuit, organizat în toată ţara.
Cei 41 de tineri din programul „A doua şansă“, de la Şcoala nr. 1 „Sfinţii Voievozi“ din Capitală, preferă să spună în ce clasă sunt decât câţi ani au în cartea de identitate. Vârsta adevărată şi-o ascund în cuminţenia cu care stau în bănci, cu capetele plecate, în sfiala cu care răspund la întrebări, în zâmbetele poznaşe pe care le afişează când îi cer „doamnei“ permisiunea de a merge la baie.
Semnalmentele îi dau, însă, de gol: mulţi dintre ei sunt oameni în toată firea, cu copii acasă, dar care, de trei ori pe săptămână, devin şcolari. Şi învaţă Alfabetul, adunarea, scăderea, istoria românilor şi puţină geografie.
Duşmanul adolescenţei: litera „r“
Un zumzet animă toată clasa. E trecut de ora 16.00 şi cele două doamne învăţătoare stau aplecate peste bănci şi lucrează cu fiecare în parte. Iancu n-are astâmpăr, îşi întoarce mereu privirea peste umăr şi un zâmbet prietenos îi animă obrajii bucălaţi. Doamna îi surprinde neatenţia: „Ce-i ăsta? Rîîî mare de mânăăă! Repetă după mine!“. Băiatul de 11 ani, care abia descâlceşte literele, preia îndatorirea ascultător: „Rîîî mare de mânăăă!“.
Cel mai ascultător elev e Nicolae Constantin, 30 de ani, care, din cauza faptului că e orb, vine la şcoală însoţit de mama sa, care îi citeşte lecţia. Este în clasa a patra şi a ajuns la lecţia despre „sensul părţilor de vorbire“. Nicu lucrează la o revistă, unde face muncă de secretariat, tehnoredactează interviuri şi lucrează, pe computer, cu ajutorul unui program cu sintetizator vocal, care îi citeşte toate informaţiile de pe monitor.
Nicu a intrat direct în clasa a patra şi e foarte atent atunci când învăţătoarea îi povesteşte despre Vasile Porojan, prietenul din copilărie al lui Alecsandri. „Îmi place să vin aici, doamnele au atâta răbdare. E important să înveţi, ca să îţi creşti nivelul de cunoştinţe“, spune Nicu, aprobat de mama sa, care crede că imediat după Revoluţie ar fi fost momentul prielnic pentru un program de alfabetizare.
„Părinţii n-au putut să mă ţină la şcoală“
Nicoleta Atitiene stă în prima bancă, aplecată peste foaia de hârtie. A terminat adunările. „Să vezi la scăderi cum o să fie!“, o ameninţă, în glumă, învăţătoarea.
Cochetăria celor 23 de ani şi-o arată printr-o pereche de cercei groşi, din aur, şi o brăţară la fel de opulentă. Când se întoarce de la şcoală este aşteptată acasă de un băieţel de un an şi un soţ ştiutor de carte, care îi supraveghează temele. „Am patru fraţi şi părinţii mei n-au putut să mă ţină la şcoală. M-au retras după clasa întâi şi am avut grijă de fraţii mei mai mici. Ei au mers la şcoală toţi“, povesteşte Nicoleta despre sacrificiul pe care l-a acceptat fără să-i înţeleagă efectele. Până când a fost refuzată la mai multe încercări de a se angaja.
Acum lucrează ca babysitter, dar şi-ar fi dorit măcar să fie „femeie de serviciu la Cora“. Lipsa studiilor a fost motivul respingerii sale la interviul de angajare. „Eu vreau să-mi ajut copilul la teme când o să fie la şcoală“, este determinarea care o face să vină de câte ori poate, tocmai din Chitila, la Şcoala „Sfinţii Voievozi“.
Colegul de bancă al Nicoletei are şi el un vis, care l-a făcut, la 15 ani, să vină pentru prima dată la şcoală. Vrea să fie taximetrist. „Am fost bolnav când eram mic şi nu am putut să merg la şcoală. Acuma fac aicea şcoala şi, când ies, am numai bine 18 ani şi dau de permis“, povesteşte Marian Răducanu.
Nu primesc pauză, dar nevoia unei ţigări îi îndeamnă pe unii dintre ei să se strecoare afară pe uşă. Fiind oameni mari, se dezic de regula şcolărească pe care ar fi deprins-o dacă ar fi venit în bănci de la 7 ani. Elevii târzii îşi iau pauză când vor.
PROBLEMĂ
Abandonul: cifră mică, dar îngrijorătoare
Numărul elevilor care abandonează şcoala a rămas, în 2008, constant faţă de 2007, dar autorităţile se declară în continuare îngrijorate. „Procentul elevilor care renunţă la şcoală este de 0,5%-0,7%. Pare un număr mic. Dacă te gândeşti totuşi că numai în Bucureşti sunt 200.000 de şcolari, e un număr suficient de mare“, e de părere Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. În anul şcolar 2007-2008, aproape 1.200 de elevi din Capitală au renunţat la şcoală. Dintre ei, 400 proveneau din şcolile profesionale, de maiştri, postliceale sau şcoli de arte şi meserii.
MATEMATICĂ UTILĂ
Înveţi cum „să scazi amantele“
Magdalena Pavel şi Violeta Stoian sunt cele două învăţătoare care îi îndrumă pe tinerii şi adulţii care s-au întors la şcoală. De trei ori pe săptămână, miercurea şi vinerea, de la ora 16.00, şi sâmbăta, de dimineaţă, cele două se înarmează cu o doză mare de răbdare şi îşi duc la capăt misiunea. Predau Alfabetul pentru adulţi.
- „Dacă aţi şti ce bucurie e când învaţă să scrie! Anul trecut am avut un bărbat în toată firea, care, când a scris prima literă, a început să ţipe ca pe stadion. Un alt băiat nu a vrut să plece acasă până când nu l-am învăţat să-şi scrie numele din prima zi: «Gabi»“, îşi aminteşte Violeta Stoian.
Învăţătoarele trebuie şi ele să se adapteze „elevilor mari“, mai ales că aceştia nu se pot concentra mai mult de 35 de minute şi fiecare lucru pe care îl învaţă trebuie să aibă corespondent în realitate. „Da, cel cu amantele a fost amuzant! Era bărbat în toată firea, căsătorit şi nu reuşeam nicicum să-l învăţăm să facă o scădere. Aşa că i-am zis aşa: ai patru amante, nevasta ta află de trei dintre ele, de câte nu ştie? «De una, doamnă», mi-a răspuns“, îşi aminteşte râzând învăţătoarea Stoian.
CONDIŢII
Cum funcţionează şcoala pentru cei mari
Un ordin al Ministerului Educaţiei, emis în 2005, le-a oferit „grupurilor dezavantajate“ posibilitatea de a merge la şcoală prin programul „A doua şansă“. Şcoala nr. 1 „Sfinţii Voievozi“ este una dintre instituţiile de învăţământ care organizează cursuri pentru persoanele care vor să înveţe Alfabetul sau să-şi continue studiile. În acest an şcolar, care, pentru şcolarii târzii, ţine din luna octombrie până în februarie, au fost înmatriculate 41 de persoane. Acestea au posibilitatea să parcurgă învăţământul primar în regimul „doi ani într-unul“.
Tinerii învaţă şi noţiuni de matematică, ştiinţe, educaţie civică, engleză, istorie, geografie sau informatică. Cei mai mulţi dintre cursanţi au ajuns la şcoală prin intermediul unor fundaţii umanitare, care le asigură rechizitele şcolare, pentru că majoritatea provin din familii sărace sau dezorganizate din Bucureşti ori din împrejurimi.
Repartizarea pe clase, după o testare
Patru învăţători, plătiţi de Consiliul Local al Sectorului 1, îndrumă studiul şcolarilor maturi. „Câştigul imediat al programului este că ei nu-şi vor lăsa copiii să nu vină la şcoală. Adeverinţa de studii îi ajută să-şi păstreze locul de muncă sau să-şi găsească serviciu. Multora le e jenă că nu-şi pot ajuta copiii la lecţii, fiind neştiutori de carte“, spune Georgeta Bejenaru, coordonatoarea proiectului „A doua şansă“ şi directorul adjunct al Şcolii „Sfinţii Voievozi“.
Cei care doresc să se întoarcă la şcoală trebuie să completeze o fişă de interviu, în care îşi scriu nivelul de cunoştinţe la care cred ei că se află. Apoi dau un test, pe baza căruia vor fi repartizaţi în clasa corespunzătoare.