Elevii fug de scolile-santier

Din cauza ca primarii nu au utilizat banii primiti sau au angajat firme dubioase, elevi de la scolile aflate in reparatii sunt transferati de catre parinti in alte institutii.

Scoala incepe in mai putin de-o saptamana, iar parintii care nu au dorit sa-si conduca micutii, in prima zi, la unitati in plin santier, sau fara  autorizatii sanitare de functionare au fost nevoiti sa-i transfere.

La nivelul intregii tari, 35% din cele 22.000 de scoli au probleme, dupa cum arata datele Ministerului Educatiei. Cele mai multe, din cauza ca banii alocati in acest an de guvern si de  Ministerul Educatiei, dar si cei veniti prin alte surse de finantare s-au oprit in primarii ori au ajuns in buzunarele unor patroni de firme de constructii, care lucreaza fara graba.

Numai in Capitala, 23 de scoli, intrate in reabilitare prin programul Bancii Europene de Investitii (BEI), erau ieri in plin santier. Cel mai rau la acest capitol stau sectoarele 4, 5 si 6, iar per total, aproximativ 2.600 de elevi bucuresteni vor incepe scoala in alte cladiri.

Muncitorii lucreaza cu incetinitorul

„Din pacate, lucrarile au intarziat. Ele trebuiau finalizate pana la inceperea anului scolar, iar acum observ ca au schimbat si termenul. Programul BEI, care se afla la Primaria municipiului Bucuresti, este prost manageriat”, a declarat prefectul Capitalei, Catalin Deaconescu.

Intarzierea lucrarilor nu deranjeaza insa firma SC General Construct&Consult SRL, care lucreaza la Scoala  nr. 206 din sectorul 6. Ieri la ora pranzului lucrau doar cativa muncitori, paziti de un numar dublu de gardieni bine facuti. Acestia au fost adusi la scoala, dupa cum spune directoarea Carmen Busu, de cand presa a inceput sa se intereseze de finalizarea reparatiilor.

Durerea directoarei este insa faptul ca ramane fara copii. „Este al doilea an cand se merge asa, se invata in alta scoala, numai in ture de dupa-amiaza. Daca vine avalansa de transferuri se desfiinteaza clase si apoi si scoala”, se plange Carmen Busu, care spune ca deja a semnat foarte multe transferuri.

Si la scoala nr. 311 din sectorul 6, lucrarile au inceput in vara anului trecut si nu se vor termina mai devreme de decembrie 2007, dupa cum spune directoarea Mirela Vesa. Cladirea scolii este aproape gata, dar muncitorii mai au de lucru la mansardare. Din aceasta cauza, cei aproape 400 de elevi vor incepe orele la o unitate din apropiere. Elevii din clasele I-IV, ai caror parinti nu pot sa-i duca la scoala de „imprumut”, sunt condusi aproape in fiecare dimineata de invatatoare, de la o cladire la alta.

IN TARA

Cursuri in trei ture, alaturi de muncitori

GORJ. La majoritatea scolilor din judetul Gorj, lucrarile de reparatii si modernizari nu s-au incheiat sau nici macar nu au inceput. Conducerea Consiliului Judetean Gorj sustine ca peste 25% din banii alocati au fost cheltuiti, in vreme ce Zvetlana Preoteasa, secretar de stat in Ministerului Educatiei, spune ca s-au utilizat doar 12% din fonduri. Aceasta a amenintat ca, acolo unde lucrarile nu au inceput, banii vor fi retrasi si redistribuiti altor scoli. Autoritatile locale au recunoscut ca la multe scoli lucrarile vor continua si dupa inceperea anului scolar.

PRAHOVA. Multe dintre unitatile de invatamant sunt in santier. Banii au fost alocati prea tarziu, licitatiile au fost contestate, iar firmele de constructii nu-si pot respecta termenele de finalizare a lucrarilor. „Mai mult de 50 de scoli au primit banii in august si este evident ca nu au cum sa se incadreze in termen”, sustine Gheorghe Borovina, inspector scolar general adjunct.

Potrivit oficialilor inspectoratului scolar, 200 dintre cele 846 de unitati de invatamant din judet nu sunt pregatite sa-si primeasca elevii pe 17 septembrie cu sali de curs si grupuri sanitare reabilitate. „La scoala din Draganeasa nu va fi gata nicio sala de curs pana la deschiderea anului”, a declarat Luminita Stoia, inspector al Autoritatii de Sanatate Publica Prahova.

Nici gradinita din satul Plaiu, din comuna Provita de Sus, nu va primi autorizatie de functionare deoarece aceasta se afla intr-o stare deplorabila. „Am avut promisiuni ca voi primi bani pentru gradinita, dar degeaba. Voi amenaja mai multe sali de gradinita intr-o alta cladire, iar in locul celei din Plaiu se va construi un motel agroturistic”, sustine primarul comunei Provita de Sus, Elena Cosmoiu.

GALATI. Elevii care invata in 65 de scoli din Galati vor incepe orele printre schelele montate pentru lucrarile de constructii. Pentru a permite firmelor sa lucreze si dupa 17 septembrie, inspectoratul scolar a aprobat reintroducerea programului de trei ture.

DOLJ. Inspectorul scolar general Ersilia Oprescu s-a declarat total nemultumita de situatia gasita in teren cu doar o saptamana inainte de inceperea anului scolar: „Avem multe unitati care pur si simplu nu sunt pregatite sa inceapa anul scolar, cum este cazul scolilor din Robanesti si Predesti. Avem 170 de scoli care au primit bani de la minister, dar majoritatea arata exact ca niste santiere. Sper ca in urma acestor controale sa se mobilizeze directorii si primarii ca sa mai repare ce se poate repara intr-o saptamana”, a precizat Ersilia Oprescu.

BRASOV. Mai mult de o mie de elevi din scolile si liceele brasovene vor incepe cursurile in alte spatii, intrucat institutiile de invatamant sunt in reparatii. Este vorba despre Scoala Generala nr. 2 din Rasnov, unde copiii vor invata in alte scoli generale din oras timp de un an, pana la finalizarea lucrarilor.

Opt clase de la Colegiul National „Radu Negru” si 10 clase de la Colegiul National „Doamna Stanca”, ambele din municipiul Fagaras, vor invata, timp de patru luni, in spatii ale Scolilor Generale nr. 1 si 2 din acelasi municipiu. Judetul Brasov a primit pentru reabilitarea scolilor 40,7 milioane lei, aproape dublu fata de anul trecut. Totodata, o vizita a ministrului educatiei, Cristian Adomnitei, a scos la iveala faptul ca banii nu au fost cheltuiti in totalitate. (Mara Popescu, Ovidiu Eftimie, Gabriela Zanfir)

STUDIU

Calculatorul, preferatul copiilor in vacanta de vara

Elevii s-au jucat pe computer in vacanta, au facut sport si au fost incantati de taberele la mare, conform studiului „Vacanta mare, vacanta mea preferata”, realizat de INTUITEX. Aproximativ 22% dintre elevii care au participat la studiu au declarat ca in vacanta prefera sa se joace pe calculator, iar 21% au spus ca activitatea favorita a fost cititul.

Aproape 17% au declarat ca s-au distrat facand sport, 14% au considerat tabara la mare cea mai importanta, iar 13% au apreciat tabara de la munte. Intrebati despre lectura favorita in vacanta, cei mai multi dintre copii, circa 30%, au declarat ca au citit „Harry Potter”, iar locul al doilea a revenit lui Mihail Sadoveanu, cu circa 20% dintre optiuni, urmat indeaproape de Mark Twain, Tom Sawyer.

Personajul istoric favorit al copiilor este Stefan cel Mare, cu 48% din voturile exprimate, urmat la mare distanta de Mihai Viteazul cu 18% si Napoleon cu 12%. Studiul a fost realizat in august 2007, pe un esantion de 500 de elevi din ciclul gimnazial. (Eugenia Mihalcea)

MESERIE

Au inceput concursurile la scolile postliceale

Absolventii de liceu, cu sau fara diploma de Bacalaureat, care doresc sa urmeze cursurile unei scoli postliceale concureaza in perioada 10-14 septembrie pentru cele 10.700 de locuri puse la dispozitie de Ministerul Educatiei. Clasele vor fi finantate prin bugetele locale, iar cele cerute de operatorii economici sau administratia locala - de catre solicitanti.

Pentru calificarile profesionale unde sunt necesare aptitudini specifice sau la recomandarea agentului economic, comisia de admitere din unitatea de invatamant respectiva poate introduce o proba de aptitudini, de exemplu desen tehnic sau desen artistic, care este eliminatorie. Pregatirea asigurata prin scoala postliceala contine 16 domenii de specializare cu 112 calificari.

Candidatii pot alege intre domeniile mecanica, mecatronica si informatica, electronica, energetica, constructii-instalatii, arhitectura si sistematizare, transporturi, industria lemnului, agricol si alimentar, silvicultura si protectia mediului.