Elevii unei şcoli din Olanda nu erau prea siguri de ce avea să urmeze în clipa în care profesoara de biologie a venit în faţa clasei şi, cu dezinvoltură, a început să-şi dea hainele jos.
S-a urcat apoi pe catedră pentru ca toată lumea să vadă în detaliu costumul mulat – reprezentând scheletul uman – cu care se îmbrăcase pentru a ieşi puţin “din rutina orelor clasice de anatomie”. “Sistemul osos” a fost înlocuit ulterior cu “sistemul muscular” iar acesta din urmă cu unul pe care putea fi observate organele umane interne.
Inedita lecţie de anatomie s-a desfăşurat la Liceul Groene Hart Rijnwoude, din Hazerswoude Dorp. Debby Heerkens este profesoară de şapte ani şi spune că un cadru didactic ar trebui să-şi reinventeze zilnic metoda de predare pentru a menţine interesul elevilor viu în permanenţă.