Un teatru din oraşul scoţian Edinburgh şi-a cerut scuze după ce, din greşeală, a trimis familiilor unor elevi DVD-uri cu conţinut pornografic, în loc de imagini de la cursurile de vară la care asistaseră copiii.
Conducerea de la ”Edinburgh Playhouse” a calificat drept "cumplit" acest incident provocat de compania Edithouse, care a fost angajată de instituţia teatrală pentru a înregistra cursurile de teatru la care participaseră elevii în vara acestui an. Compania şi-a asumat "întreaga responsabilitate" într-un comunicat difuzat de postul BBC.
Regretabila greşeală a fost descoperită din întâmplare, după ce o persoană din conducerea teatrului a vizionat un DVD din lotul expediat. Teatrul a cerut imediat sprijinul poliţiei pentru a recupera înregistrările. Familiile în cauză au fost notificate în cel mai scurt timp, după cum a informat purtătorul de cuvânt al teatrului.
Mai multe familii au criticat această situaţie pe reţelele sociale. Potrivit BBC, un astfel de DVD a ajuns la o fetiţă de 10 ani al, cărei tată a descris înregistrarea ca fiind "pornografie absolut respingătoare".
Poliţia a constatat că nu s-a produs nicio infracţiune, fiind vorba despre o greşeală şi nu de o acţiune deliberată, relatează Agerpres.