Polițiștii și procurorii bihoreni au reușit identificarea a trei adolescente care au bătut cu sălbăticie o elevă a Colegiului Tehnic Mihai Viteazul din Oradea. Imaginile groaznice ale agresiunii fuseseră postate pe Facebook.
„Poliţiştii s-au autosesizat şi au demarat cercetările la scurt timp după ce, pe o reţea de socializare, a fost postat un filmuleţ care prezenta o adolescentă agresată de alte trei tinere. În urma investigaţiilor, poliţiştii au identificat atât victima, o orădeancă de 16 ani, cât şi pe cele trei adolescente bănuite că ar fi agresat-o, toate de 16 ani, din Oradea", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției bihorene pentru e-bihoreanul.ro.
Agresiunea a vut loc în spatele liceului. BIHOREANUL relatează că Directorul Colegiului Tehnic Mihai Viteazul, profesorul Ruben Filimon, spune că victima şi una dintre agresoare, cea cu părul blond, sunt eleve în clasa a IX-a la această şcoală, dar nu colege de clasă. "Victima este la liceu, agresoarea la şcoală profesională, dar nu a mai venit la şcoală în semestrul II", a declarat Filimon, marţi, pentru BIHOREANUL.
Se pare că fata cu părul blond, Flavia pe numele ei, a fost cea care a regizat bătaia. Însoţită de alte două fete, eleve la alte şcoli din oraş, a chemat-o pe victimă în faţa şcolii, ca să discute despre o bârfă pe care aceasta ar fi spus-o unui băiat. Cum portaru nu le-a lăsat să iasă din şcoală, victima şi o colegă de-a ei au sărit gardul din spatele căminului studenţesc, pentru a se întâlni cu celelalte adolescente, relatează reporterii orădeni.
"S-au dus în parcul din apropiere şi acolo s-a întâmplat scena. La final, agresoarea (n.r. Flavia) a ameninţat-o pe victimă că nu ştiu ce va păţi dacă va spune cuiva, aşa că fata n-a spus nimănui", a mai declarat directorul Colegiului pentru ziarul orădean.
Agresoarele sunt cercetate în libertate.