Elena Udrea: "Victor Ponta să ne spună dacă Adrian Năstase îi dădea ordine ce să facă cu dosarele"

EXCLUSIV EVZ. Elena Udrea, secretar executiv al PDL, a acordat un interviu Evenimentului zilei şi care a vorbit despre reacţia liderilor PSD faţă de arestarea preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu. Ea crede că noua lege de accelerare a proceselor în justiţie a creat panică în rândul membrilor PSD cu dosare penale pentru că nu le mai pot tergiversa la nesfârşit.

EVZ: Referitor la reacţia PSD faţă de arestarea preşedintelui CJ Argeş, domnul Victor Ponta a făcut un apel la mobilizarea membrilor PSD să protesteze în faţa sediilor DNA din teritoriu şi să organizeze şedinţe de partid. Cum vedeţi, ca membru în conducerea partidului de guvernământ, această formă de sprijin a celui arestat? Este o presiune politică asupra justiţiei, fără precedent. E adevărat că noi ne-am obişnuit cu PSD manifestând împotriva justiţiei, în cazul Bivolaru, în cazul Adrian Năstase. Dar, de la un lider politic, de la care se aştepta o anumită atitudine de schimbare în bine, aşa cum este domnul Ponta, să vezi că urmează aceleaşi practici ale PSD.

Nu ne mai întrebăm de ce există atâtea nemulţumiri, legate de funcţionarea independentă a justiţiei, câtă vreme se întâmplă aşa ceva. Se întâmplă ca un partid, un partid politic mare, să facă astfel de presiuni asupra procurorilor, asupra judecătorilor. Domnul Ponta a fost procuror şi întrebarea mea a fost dacă pe vremea domniei sale Adrian Năstase îi dădea ordine ce să facă în dosarele pe care le intrumenta dacă astăzi vine să acuze intervenţii şi imixtiuni politice în cauzele penale.

PDL are la rândul lui şi a avut câţiva membri care au avut probleme cu justiţia. Niciodată acest partid nu a luat poziţie împotriva justiţiei. De aceea, nu găsesc nicio explicaţie, nicio scuză pentru ceea ce face astăzi PSD, pentru ceea ce face Victor Ponta. Este evident că noua lege de accelerare a proceselor în justiţie care a fost aprobată anul trecut, a creat panică în rândul membrilor PSD care au dosare penale pentru că numai pot tergiversa la nesfârşit cauzele, aşa cum au făcut până acum, motiv pentru care, toţi cei care au dosare penale din PSD, se raliază acum acestei acţiuni politice împotriva justiţiei. Sperăm că până luni totuşi să-şi dea seama de gravitatea acţiunii lor şi de deficitul imens de imagine pe care l-ar aduce României la nivelul Uniunii Europene şi nu numai, şi să se răzgândească."

Ministerul dvs. a dispus controale la CJ Argeş în legătură cu fondurile europene? Eu am verificat ieri. CJ Argeş care era beneficiarul unor fonduri Phare a fost verificat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei la vremea aceea, în 2008, când ministru era dl. Borbely, într-un control de rutină. Ministerul are această obligaţie, ca şi coordonator de programe, care se finanţează cu fonduri europene, are obligaţia să verifice corectitudinea utilizării acestor fonduri şi efectuează controale, fie de rutină fie la solicitarea instituţiilor statului. A fost un control iniţiat în 2008, de rutină, care nu a avut legătură cu cauza aceasta.

Sorin Frunzăverde a anunţat astăzi că ar putea candida la şefia PDL. Încurajăm competiţia, mă bucur că sunt colegi care se înscriu pentru această importantă funcţie în interiorul partidului, preşedintele partidului. Nu am ştiut (despre intenţia lui Frunzăverde, n.r.), am aflat aici la Constantă. Nu pot decât să-i doresc succes.

Dumneavoastră ce intenţii aveţi? Vicepreşedinte, aşa cum am spus de un an de zile. Nu mi-am schimbat punctul de vedere şi decizia. Astăzi sunt secretar executiv şi intenţia mea este să candidez pentru funcţia de vicepreşedinte al partidului.

S-au vehiculat şi alte propuneri în interiorul partidului, numele lui Vasile Blaga, Emil Boc. Deocamdată, constat că singurul care şi-a anunţat candidatura este domnul Frunzăverde. Vom vedea, în măsura în care există şi alţi candidaţi, cine vor fi aceia.