Elena Udrea: USL trebuie să dea mai multă atenţie turismului

Fostul ministru al Dezvoltării, deputatul PDL Elena Udrea, a criticat, într-o declaraţie politică depusă la Parlament, lipsa de interes a USL vizavi de turimul românesc.

"De unde MDRT avea cea mai bună rată de contractare şi decontare dintre toate ministerele, acum lucrurile au fost stopate aproape total. Practic, se bate pasul pe loc. Situaţia este cu atât mai gravă în cazul turismului, care a fost în totalitate neglijat în cele 4 luni de la venirea noului ministru", a susţinut Elena Udrea, care subliniază că în afară de finanţarea câtorva concerte noul ministru, Eduard Hellvig, nu a făcut absolut nimic. "Se mărgineşte doar să constate faptul că evaziunea din turism depăşeşte 50% şi că este nevoie de o nouă lege a Turismului, după ce chiar USL a respins proiectul anterior", a arătat Udrea.

Fostul ministru atrage însă atenţia că neglijenţa şi incompetenţa ar putea costa scump. "Există deja foarte multe deficienţe apărute în cadrul procesului de comunicare cu partenerii noştri instituţionali. Aşa se face, spre exemplu, că am fost la doar un pas ca TUI, poate cel mai important tour-operator european, să plece din România. Asta după ce, în calitate de ministru, am făcut eforturi uriaşe pentru a readuce în ţară compania germană, ea plecând în timpul mandatului Guvernului Tăriceanu. De unde România era privită anul trecut ca o destinaţie interesantă şi atractivă, dovadă în acest sens stând premiile primite de brandul turistic naţional şi organizarea Congresului FIJET la Bucureşti, dar şi realizarea unor documentare despre Carpaţi foarte bine primite la nivel internaţional, acum ţara noastră s-a reîntors într-un con de umbră", a mai spus Elena Udrea.

Fostul ministru mai atrage atenţia şi asupra faptului că toate eforturile depuse pentru organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European ar putea fi în zadar deoarece ministrul Dezvoltării nu a adjudecat licitaţia pentru refacerea patinoarului din Poiana Braşov, necesar pentru antrenamentele sportivilor. "În condiţiile acestea, după ce ne-am zbătut foarte mult să organizăm o competiţie sportivă de asemenea magnitudine, eforturile noastre pot fi în zadar", a mai spus Udrea.

Este nevoie de un compromis politic

Potrivit acesteia, este absolut esenţial să se continue pe linia reformelor începute. "În acest sens, o Lege a Turismului, în acord cu reprezentanţii industriei, este absolut obligatorie. Aceasta ar trebui să fie principala direcţie de acţiune a MDRT. Cred că este nevoie de un compromis politic şi de asumarea unui dialog constant cu cei interesaţi de domeniu pentru a avea cea mai bună lege", a mai spus Udrea, care a subliniat că promovarea turistică a României trebuie să continue.

" Există un plan de marketing clar, realizat de experţi internaţionali, care trebuie respectat. Nu putem să ne batem joc de banii europeni şi de progresele deja făcute. Turismul românesc are un potenţial extrem de mare, dar în niciun caz nu se poate dezvolta în salturi. Este nevoie de continuitate şi de consecvenţă, indiferent de culoarea politică a celor aflaţi la putere. (…) Turismul românesc nu trebuie şi nu poate să stea pe loc. Ajunge cu atâta pasivitate", a conchis Udrea.