Mihaela Rădulescu le-a avut ca prime invitate pe "două blonde grozave", cum le-a caracterizat prezentatoarea, Elena Udrea și Loredana Groza, cărora le-a pus întrebări precum "Când ați plâns ultima oară?" sau "Cum v-ați hotărât cu ce să vă îmbrăcați?".
Prima divă care și-a început noua emisiune la Realitatea TV a oferit un început promițător și "profund": printre primele lucruri pe care le-a spus a fost inclusă și o mențiune a vestimentației ei. "În primul rând am avut o grijă: cu ce mă îmbrac?", a spus Răduleasca, menționând că aceasta este cea mai frumoasă rochie pe care a purtat-o vreodată, una roșie, cu paiete și cu spatele complet gol. Elena Udrea a mărturisit că ultima oară când a plâns a fost la filme, pentru că, în viața profesională, nu pune la suflet obstacolele peste care dă. De asemenea, ea a mai spus și că în adolescență a fost o mare fană a Loredanei. Într-un ring amenajat în mallul de la care a fost transmisă prima emisiune, Elena Udrea a primit mănuși de box și a luat lecții de "croșeu" de la Cătălin Moroșanu, zis și "Moartea din Carpați". Politiciana l-a lovit de câteva ori pe Moroșanu, dar cu blândețe. Momentul s-a dorit a fi un fel de "răzbunare" pentru faptul că "societatea nu e îngăduitoare cu femeile", a zis Rădulescu. Pentru că emisiunea poartă titlul "Alegerile Mihaelei", emisiunea a cuprins și o rubrică în care orice om politic invitat trebuie să voteze pe un buletin de vot special. Elena Udrea a trebuit să meargă în cabina de vot și să pună o ștampilă pe una din patru embleme misterioase: un extraterestru, un elefant, o oală și un pantof cu toc. Atunci când a ales elefantul, Elena Udrea a aflat că orice opțiune avea în spatele ei și o sarcină de îndeplinit: elefantului îi corespundea călcatul unei cămăși. Cătălin Moroșanu a venit la emisiune cu mama sa, care își sărbătorea ziua de naștere. "Moartea din Carpați" i-a dat femeii care l-a născut un buchet de flori și i-a mulțumit pentru că a renunțat la cariera de cântăreață de muzică populară pentru a-l crește pe el și pe fratele său. La emisiune, doamna și-a împlinit un vis: a cântat o piesă în direct. Citiți și:
- Mihaela Rădulescu, lider în războiul divelor
- Războiul divelor continuă. Mihaela Rădulescu vrea amor cu forța cu Andreea Marin
- Divele, Realitatea și românii lor