Elena Udrea: Victor Ponta este un socialist de caviar

Amator de lux şi socialist de caviar. Aşa îl caracterizează Elena Udrea pe Victor Ponta după ce presa a scris despre Mercedesul "eco" pe care îl foloseşte premierul şi care i-a oferit de o firmă privată, cu contract de comodat.

"Victor Ponta este un mare amator de lux! Socialist de caviar! Lui îi place să îşi petreacă vacanţele în Dubai şi să meargă cu Mercedes. Pentru că niciodată nu şi l-a putut cumpăra din banii câştigaţi de el, cum a ajuns Prim-ministru, a acceptat un Mercedes cadou, sub formă de împrumut, de la o firmă privată!!!", a comentat Elena Udrea pe Facebook. "Iată un exemplu de ce este bine ca, în politică, să vină oameni care au realizat ceva în viaţă şi care au câştigat suficient cât să nu fie tentaţi de favorurile care li se pot oferi când ocupă o funcţie publică!", a mai scris vicepreşedintele PDL. Premierul Victor Ponta a explicat ieri că limuzina de protocol Mercedes S 400 Hybrid cu care circulă şi a cărei valoare este aproximată la 100.000 de euro, i-a fost cedată de o firmă privată, cu contract de comodat. CITIŢI ŞI:

  • Un hibrid de premier
  • Ponta şi-a vândut maşina şi a scăpat de datorii. VEZI ce avere are premierul
  • PDL îi cere premierului Victor Ponta să restituie maşina şi-l acuză de "aroganţă turbo"