Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) nu are bani decât pentru posibila finalizare a 1.400 de locuinţe ANL, faţă de 7.000 de locuinţe, cât îşi propusese inţial.
La rectificarea bugetară adoptată de Guvern săptămâna aceasta, MDRT a pierdut 168,6 milioane lei, adică 10% din bugetul alocat iniţial instituţiei. În aceste condiţii, planurile anunţate de minister nu vor mai putea fi îndeplinite.
"Diminuarea fondurilor alocate de la bugetul de stat construcţiei de locuinţe pentru tineri prin ANL presupune finalizarea în acest an a unui număr de aproximativ 1.400 de locuinţe, faţă de 7.000 de locuinţe câte ne propusesem la începutul lui 2010", se arată într-un comunicat remis de MDRT. Reabilitare termică pe credit Nici pentru programul de reabilitare termică a locuinţelor nu mai sunt bani, deşi, în urma izolării termice, se reduc substanţial costurile legate de întreţinere.
"În ceea ce priveşte programul de reabilitare termică, bugetul MDRT pe anul în curs nu a permis contractarea de lucrări noi, ci doar finalizarea celor 29.000 de locuinţe contractate în 2009", se mai precizează în documentul citat.
De curând, primul ministru Emil Boc anunţa că va discuta personal cu bancherii pentru a identifica motivele pentru care aceştia nu dau credite prin programul "Prima casă" şi de ce nu vor să crediteze lucrările de reabilitare termică a locuinţelor.
La jumătatea lunii iulie, Emil Boc spunea că asociaţiile de locatari vor putea vor putea accesa credite pentru reabilitarea termică după data de 2 august, după ce Fondul Naţional de Garantare a Creditelor IMM va încheia convenţiile de garantare cu băncile interesate, în limita unui plafon de garanţii stabilit pentru acest an la 50 milioane euro. Preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea, declara la acea vreme că banc ape care o conduce va acorda împrumuturi începând cu data de 2 august. Ulterior, a revenit asupra declaraţiei, spunând că lucrările de acest tip nu pot fi efectuate toamna sau iarna. Astfel, românii trebuie să mai aştepte până la primăvară pentru a nu mai plăti o avere la întreţinere, în condiţiile în care factura s-ar putea dubla anul acesta.
Creditul pentru reabilitare termică a locuinţelor:
- Se va acorda în lei,
- Este garantat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor IMM,
- Are dobândă subvenţionată, după modelul programului "Prima Casă",
- Poate fi contractat pentru o perioadă de cinci ani.