ELENA UDREA DEMISIONEAZĂ! Liderii PDL se ţin cu dinţii de scaune

Ea a renunţat la funcţia de preşedinte la PDL Bucureşti, asumându-şi eşecul de la alegerile locale.

Elena Udrea a demisionat ieri din fruntea organizaţiei PDL Bucureşti. Decizia este motivată de rezultatele obţinute de partid la nivelul Capitalei, unde, potrivit datelor anunţate aseară de BEM, democrat-liberalii au obţinut 16,44% din voturile pentru CGMB, iar candidatul la Primăria Capitalei, Silviu Prigoană, 17 %.

"Ca om politic responsabil şi cu onoare, că seară să demisionez din funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti, demisia fiind efectivă după validarea aleşilor locali de la nivelul Capitalei", a declarat Elena Udrea pentru mediafax.ro. În opinia sa, "rezultatele alegerilor locale la nivel naţional sunt departe de a fi mulţumitoare". Totodată, Elena Udrea a spus că, în opinia sa, "este momentul unei analize serioase şi a unei introspecţii personale la nivelul liderilor partidului".

"Cred că e foarte important să vorbim mai puţin şi să acţionăm mai mult", a spus Udrea, declarându-se convinsă că o analiză va viza şi PDL Bucureşti, scorul obţinut fiind sub ţinta fixată.

Liderul PDL a subliniat că, împreună cu cei şase preşedinţi de sectoare, îşi asumă aceste rezultate, care nu pot rămâne fără urmări, lăsând să se înţeleagă că s-ar fi aşteptat ca şi colegii săi de la sectoare să demisioneze.

Preşedinţii organizaţiilor de sector sunt asimilaţi statutar şefilor de filiale judeţene şi rezultatele lor sunt evaluate ca atare, adică prin raportare la media naţională a partidului.

O urmează doar Poteraş

În afară de preşedintele PDL sector 6, Cristian Poteraş, învins în alegerile pentru primăria acestui sector de liberalul Rareş Mănescu, nici un alt şef de filială de sector nu pare dispus să-şi asume eşecul de duminică.

Cristian Poteraş a declarat pentru EVZ că gestul Elenei Udrea ar trebui urmat şi de ceilalţi preşedinţi de organizaţii, el intenţionând să anunţe astăzi că va demisiona de la sectorul 6.

Preşedintele PDL sector 1, Vasile Gherasim, a spus că demisia Elenei Udrea este "un gest unilateral, pe care nimeni nu-l poate comenta".

Totodată, Gherasim a precizat că nu are de gând să-şi dea demisia până când nu va discuta "cu conducerea sectorului şi nu se va face o analiză pe fiecare secţie de votare, pe fiecare consilier şi pe modul cum a acţionat fiecare în teritoriu". Elena Udrea a invitat echipa de campanie cu care a lucrat la PDL Bucureşti la un prânz de rămas-bun

Liviu Negoiţă, acuzat de noncombat

"Am plecat la mare. De ce să îmi dau demisia?! Am obţinut 20% la sectorul 3", a reacţionat preşedintele PDL sector 3, Silvian Ionescu. Ulterior, el a declarat pentru HotNews: "Eu nu sunt vinovat de noncombatul lui Liviu Negoita în alegeri. Dl Negoiţă să răspundă!".

Preşedintele PDL sector 4, Romeo Raicu, l-a găsit vinovat pe Emil Boc. Potrivit acestuia, responsabil pentru rezultatul alegerilor este "o persoană şi câteva din jurul acesteia". Întrebat cine este acea persoană, Raicu a arătat cu degetul spre Boc şi politica de guvernare dusă până acum.

Pe preşedintele organizaţiei sector 5, Ştefan Pirpiliu, l-a luat prin suprindere gestul Elenei Udrea. Cât despre o eventuală demisie, Pirpiliu a spus că nu are de ce. "Eu am preluat o organizaţie slabă, era pe locul şase la nivelul Bucureştiului, acum a ajuns pe cinci", spune el.

Elena Udrea consideră că este momentul unei analize serioase şi a unei introspecţii personale la nivelul liderilor PDL

Democrat-liberalii caută vinovaţi

Vasile Blaga şi Ioan Oltean, printre cei responsabili

Deocamdată, liderii PDL nu se înghesuie să-şi asume răspunderea, deşi Colegiul Director al PDL de mâine ar putea fi momentul potrivit. Emil Boc, preşedintele PDL, s-a salvat câştigând primăria Clujului. "Nu încercaţi să insinuaţi demiteri şi să le provocaţi prin mass-media", a spus secretarul general al PDL, Ioan Oltean, cel care ar fi trebuit să ţină în mână organizaţiile locale. Acesta pare să se fi concentrat mai mult pe alegerile din Bistriţa, însă a pierdut preşedinţia CJ şi oraşele importante.

Analiştii au criticat atât strategia non-combat a PDL, cât şi proasta organizare. Pentru această situaţie, responsabil este Vasile Blaga, şeful campaniei electorale, însărcinat cu organizarea propriu-zisă a campaniei, de la coordonarea acţiunilor şi până la transmiterea unui mesaj unitar. PDL va trebui să analizeze şi motivele pentru care Gheorghe Flutur a pierdut CJ Suceava. Ieri, principala preocupare a lui Flutur era "să vină la centru să ajute la reconstruirea partidului".

În Capitală, principala problemă s-ar putea să fi fost eşecul inexplicabil al alianţei cu UNPR. O analiză separată ar trebui făcută însă pe sectoare, unde s-au înregistrat diferenţe relativ mari. La sectorul patru, candidatul PDL, Sulfina Barbu, a obţinut doar 8,15%, fapt pentru care şeful filialei, Romeo Raicu, ar trebui să dea explicaţii. În schimb, Theodor Paleologu a realizat un surprinzător 15%, în sectorul 1. Lucian Iliescu s-a situat pe locul trei în cursa pentru Primăria sectorului 2, cu un scor sub 10%, fapt pentru care ar trebui să răspundă Anca Boagiu, preşedinte la 2. Şi Silvian Ionescu ar trebui să dea socoteală pentru înfrângerea lui Liviu Negoiţă. PDL: partea plină a paharului

Cu tot cu voturile din judeţele unde a candidat în alianţe, PDL are în jur de 24% Laura Ciobanu

Deşi ultimele cifre ale BEC arată un scor USL-PDL de 49,81% la 15,22%, democrat-liberalii nu sunt atât de lipsiţi de suport popular pe cât susţine USL. La cele 15% obţinute de PDL candidând singur se adaugă şi voturile din cele 17 judeţe în care democrat-liberalii au participat în alegeri sub formă de alianţe. Însumate, procentele acestora se apropie de 9%, ceea ce înseamnă că, în total, la votul politic, PDL are în jur de 24%, Aşadar, şi taxaţi de electorat prin pierderea preşedinţiilor de Consilii Judeţene deţinute înainte de alegeri, democrat-liberalii îşi menţin un bazin electoral important.

PDL a gestionat însă prost comunicarea, amplificând impresia eşecului. În timp ce USL a comunicat agresiv, de la închiderea urnelor, reclamând victorii şi acolo unde s-a dovedit că nu a câştigat, democrat-liberalii au reacţionat timid şi nu au explicat decât foarte târziu că la rezultatul PDL trebuie adăugate şi alianţele locale.

Opt reşedinţe de judeţ şi două sau trei CJ-uri. Aceasta este zestrea PDL, iar cei care au asigurat-o se pot aştepta la o consolidare a puterii în partid. Emil Boc, victorios la Cluj, crede că şi-a asigurat totodată liniştea în fruntea PDL.

Cu primăria Piatra Neamţ adjudecată şi cu Consiliul Jude­ţean câştigat de uneperistul Cu­liţă Tărâţă cu sprijinul PDL, vice­preşedintele Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, îşi va menţine influenţa. La fel şi vicepreşedintele Mircea Hava, care a adus partidului primăria Alba Iulia, dar, se pare, şi Consiliul Judeţean, pentru Ioan Dumitrel, deşi aseară încă se mai numărau voturi.

Printre cei care vor avea un cuvânt mai greu se numără secretarul executiv Gheorghe Falcă, primarul Aradului - mai ales că Nicolae Ioţcu a fost proclamat câştigător la CJ - dar şi vicepreşedintele George Scripcaru, primarul Braşovului. PDL şi-a mai adjudecat primăriile din Târgovişte (Gabriel Boriga), Suceava (Ion Lungu) şi Drobeta Turnu-Severin (Constantin Gherghe).

Primarul Clujului, Emil Boc, este unul dintre puţinii câştigători ai PDL FOTO: CODRIN PRISECARU