Elena Udrea: Dacă aş fi mamă nu aş putea să stau departe de muncă

Elena Udrea, liderul PDL Bucureşti, susţine că dacă ar fi mamă nu ar putea sta departe de muncă mai mult de câteva luni. Mai mult, democrat-liberala a spus că se gândeşte deja la un proiect de construire a unor creşe, astfel încât mamelel să aibă unde să-şi lase copiii, în cazul în care guvernul va reduce perioada concediului maternal.

Dacă până acum a fost rezervată în disputa din PDL pe marginea concediului maternal, Elena Udrea a pledat astăzi indirect pentru reducerea perioadei în care mama să se ocupe de copil după naştere. "Am o colegă care a venit la muncă - e adevărat, era campanie electorală - la două săptămâni după ce a născut. Mi-e greu să spun ce aş face eu dacă aş fi mamă, pentru că lucrurile acestea le ştii doar dacă ţi se întâmplă. Dar, cu siguranţă, nu aş putea să stau departe de muncă mai mult de câteva luni", a afirmat, astăzi, Udrea, arătând în acelaşi timp că nu s-a decis ce variantă de modificare a legislaţiei va susţine. "Înainte de a avea o opinie fermă, vreau să citesc toate variantele. Vom vedea azi şi mâine în coaliţie, toate variantele au în vedere interesul copilului în primul rând", a subliniat ea, citată de Agerpres. Planul lui Udrea: construcţia de creşe În acelaşi timp, Elena Udrea vede şi oportunităţi pentru propriul minister dacă guvernul va reduce concediul maternal de la doi la un an. Astfel, democrat-liberala are deja planuri la Ministerul Dezvoltării privind construirea de creşe în toată ţara. "M-am gândit că putem finanţa, pe lângă alte obiective cu caracter social, şi creşe, de care avem atâta nevoie"', a spus ea, exemplificând chiar cu Bucureştiul unde ar fi nevoie de încă 20 de creşe.