Elena Udrea: Cei care aleg să treacă la USL mai au trei zile

Vicepreședintele PDL Elena Udrea a comentat, în contextul demisiilor în serie din PDL, că migratorii mai au la dispoziție doar trei zile să schimbe barca.

"Cei care aleg să treacă la USL probabil că mai au trei zile. Atât", a declarat Elena Udrea, conform mediafax.ro. Întrebată ce se va întâmpla după aceste trei zile, ea a răspuns: "Nu vor mai găsi locuri nici la USL, cu siguranţă". Cât despre lipsa cvorumului din Camera Deputaţilor, care a împiedicat acordarea votului final la unele proiecte de lege și la ridicarea imunității lui Laszlo Borbely, Udrea a pus defecțiunea pe seama "neatenţiei" colegilor săi parlamentari. "Au fost colegii neatenţi. Ca dovadă, la începutul şedinţei am fost suficient de mulţi", a spus Udrea.  CITIȚI ȘI:

  • Puterea nu a reuşit să-şi treacă legile la Camera Deputaţilor şi nici să-i ridice imunitatea lui Laszlo Borbely
  • Ponta: USL revine la lucrările Camerei, dacă Puterea pierde majoritatea
  • USL se îndoapă cu traseişti