Invitată în cadrul unei emisiuni de la Kanal D, Elena Udrea a povestit despre prima ei întâlnire cu actualul soţ şi în ce fel a cucerit-o acesta. Ea a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui, caracterizându-l ca romantic, sincer şi dispus să schimbe şi scutece dacă va fi nevoie.
"Nu o să-i placă ce o să povestesc. Eu eram avocat stagiar la avocatul firmelor soţului meu. După ceva timp soţul meu a cerut un anume avocat, pe mine, şi am stabilit să ne întâlnim ca să-mi expună problema. În momentul în care m-a văzut şi-a şters palmele de sacou, fiind dovada unei mari emoţii, apoi m-a curtat şase luni. Este o persoană sinceră, un om cald şi nu m-a înşelat."
Elena Udrea este căsătorită de nouă ani cu Dorin Cocoş şi spune că se gândeşte la un copil, mai ales că soţul ei îşi doreşte acest lucru, însă cariera politică este prioritară.
"Spre vârsta de 40 de ani începi să simţi nevoia unui copil. Totuşi mai e timp. Copilul e o responsabilitate pentru tot restul vieţii. Soţul meu e înnebunuit după copii şi categoric, ar schimba scutece", a spus Elena Udrea.