Elena Udrea: USL aruncă fumigene

Președintele PDL București, Elena Udrea, a spus, în această seară, la România TV că acuzațiile pe care i le aduce actualul ministru al Dezvoltării, Eduard Hellvig, sunt nefondate și îl invită să facă un control la ministerul pe care l-a condus. Vă prezentăm cele mai importante declarații făcute de Elena Udrea

DESPRE ACUZAȚIILE LUI EDUARD HELLVIG

  • Domnul ministru vorbește de plăți făcute în aprilie-mai, ori eu nu mai eram ministru. Nu are ce căuta MAI să facă un control într-un minister, probabil că domnul ministru mai are de învățat cum funcționează un minister. (n.r - Ministrul Dezvoltării Regionale, Eduard Hellvig, a anunţat că a solicitat MAI ajutor pentru anchetarea modului în care au fost cheltuite fondurile în mandatul Elenei Udrea)
  • În timpul mandatului meu acest minister (MDRT) a făcut alocări de fonduri pe criterii transparente.
  • După atâtea erori pe care le-au făcut, neavând ce să dea populației, reprezentanții USL aruncă fumigene și anunță controale
  • Eu îi cer prim ministrului să facă un control la acest minister, să se lămurească ce a însemnat mandatul meu. Îi doresc actualului ministru să obţină măcar 10% din ce am făcut eu. Aştept mulţumiri din partea ministrului pentru ce am făcut eu, dar şi Vasile Blaga, înaintea mea în 2009 şi Cristian Petrescu
  • Domnul ministru dovedește că nu știe cu se ocupă MDRT atunci când spune că a găsit terenuri în pantă. Acest minister nu se ocupă de terenuri sau de parcuri

DESPRE SUSPENDAREA LUI BĂSESCU

  • Domnul ministru Andrei Marga ar trebui să fie conștient de declarațiile pe care le face și să și le cenzureze
  • Nici domnul Daniel Constantin, care spunea că «trebuie să terminăm cu această guvernare mincinoasă" nu s-a obișnuit cu ideea că este la Putere.

DESPRE GUVERNUL PONTA

  • Poliția locală face campanie  în sectoarele 1 și 5 din Capitală
  • Avem un Guvern ocupat de campanie și de atacurile politice. Așteptările sunt mari, iar oamenii ar vrea să vadă Guvernul Ponta venind cu soluții.
  • Nu regretăm că am venit cu o propunere de Guvern. Am spus că se va dovedi că tot ce a spus USL în Opoziție a fost doar campanie de Opoziție 
  • Suntem gata ca la toamnă să fim votați de oamenii care au înțeles că măsurile economice luate de noi au fost cele necesare.

CITIŢI ŞI: Daniel Constantin, ironizat de Udrea: Mă aştept ca, în curând, USL să depună moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern