Elena Udea respinge acuzaţiile Antenei 3 cu privire la eventuala favorizare a companiei Romstrade pe vremea când ea a ocupat funcţia de Ministru al Dezvoltării Regionale, atrăgând atenţia că această firmă are legături mai degrabă cu PNL. Deputatul PDL mai spune că atacul este de fapt parte dintr-o strategie a lui Dan Voiculescu de a atrage Ministerul Transporturilor în sfera lui de influenţă.
Într-un drept la replică la emisiunea "Exces de putere" şi publicat pe propriul blog, Elena Udrea neagă că l-ar cunoaşte pe omul de afaceri Nelu Iordache, pe care afirmă că l-am întâlnit numai de două ori "o dată împreună cu toţi ceilalţi constructori invitaţi de MDRT să participe la implementarea PNDI şi, a doua oară, la solicitarea oficială a acestuia, pentru a lămuri aspecte care ţineau de reglementările legale ale programului şi care îi împiedicau desfăşurarea". În continuare, Udrea spune că firma Romstrade "lucrează de ani de zile cu Ministerul Transporturilor, unde a avut permanent, şi are în continuare,contracte de sute de milioane de euro", iar contractul cu ministerul pe care l-a condus ea este o excepţie. Mai mult, subliniază fostul ministru al Dezvoltării, de la MDRT Romstrade nu a încasat niciun leu până acum, pentru că programul în baza căruia a primit contractul, PNDI, "este un program care se finanţează cu banii companiilor private în primii trei ani, urmând ca plăţile să fie făcute de către minister către constructor în următorii cinci ani". În legătură cu eventualele probleme legate de documentele depuse de Romstrade în dosarul cu care a participat la licitaţie pentru a intra în programul PNDI, Udrea declară că nu s-a amestecat în activitatea Comisiei de licitaţie şi că nu s-a uitat în dosarele licitanţilor. Dacă, totuşi, unele dintre documentele depuse la dosar de Romstrade ar fi false, aşa cum susţine Antena 3, responsabilitatea aparţine împuternicitului legal al companiei ofertante, care depune la dosar declaraţii pe proprie răspundere că informaţiile furnizate sunt complete şi corecte. "Având în vedere că nu există plaţi făcute către firma în cauză şi că deocamdată firma a lucrat pe banii ei, dacă s-ar dovedi că au fost folosite documente false pentru adjudecarea licitaţiei, statul nu pierde nimic, pierde compania", mai subliniază ea. Romstrade, legături cu PNL Fostul ministru al Dezvoltării mai atrage atenţia că "este de notorietate relaţia domnului Iordache cu PNL, contractele derulate de acesta cu ministerul condus de Ludovic Orban fiind pe larg criticate în presa din acea perioadă". "În guvernarea USL, angajaţi ai firmei Romstrade au trecut în funcţii cheie la Compania de drumuri din subordinea Ministerului Transporturilor, minister condus de un liberal", mai scrie Udrea. "Faptul că am zburat cu un elicopter aparţinând companiei de taxi aerian al cărei proprietar înteleg că ar fi domnul Iordache nu poate fi o dovadă a unor legături neprincipiale cu acesta. La fel ar trebui să-l bănuiţi şi pe domnul Antonescu, acesta a zburat chiar de curând cu un avion al firmei Blue Air, în condiţiile în care miniştrii transporturilor şi dezvoltării regionale îi sunt subordonaţi politic, fiind membri PNL, iar domnul Iordache lucrează cu cele două ministere", subliniază ea. "Faptul că, în aceste condiţii, găsiţi de cuviinţă să acuzaţi doar relaţia cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului îmi crează convingerea că nu există niciun fel de interes jurnalistic în ceea ce faceţi, ci doar este vorba de campania de denigare pe care o derulaţi la adresa mea. Sau poate vă aşteptaţi să procedez aşa cum au făcut-o alţi miniştri, trimiţând constructorul să îşi facă publicitate la televiziunea lui Voiculescu! Iată că nu s-a întâmplat, şi nici nu o voi face vreodată!", le scrie Udrea jurnaliştilor de la Antena 3. Ţinta, Ministerul Transporturilor
Udrea îşi exprimă convingerea că de fapt ţinta nu este neapărat ea. "Am toate motivele să cred că, prin tema dumneavoastră, televiziunea lui Dan Voiculescu încearcă să tranşeze lupta pentru controlul Transporturilor", spune deputatul PDL. "Adaug şi informaţiile apărute în presă, legate de interesul major pe care patronul dvs., domnul Voiculescu îl are faţă de acest minister, care gestionează Aeroportul Băneasa, ale cărui terenuri, este deja de notorietate, le doreşte de foarte mult timp. Aşa se explică de ce directorul Aeroportului, numit săptămâna aceasta, este un membru al PC". CITIŢI ŞI:
- Miza de la Otopeni: mii de hectare la secret
- Dan Voiculescu a pus mâna pe Otopeni
- "Antenele" atacă principalul sponsor al PNL-ului. Miza: posturile-cheie de la Transporturi