Elena și Nicolae Ceaușescu s-au cunoscut pe 1 Mai

Un document al Siguranței consemnează că Elena Petrescu se afla la una dintre petrecerile organizate în București, pe 1 Mai 1939, de Ziua Muncii, pe Strada Veseliei din Ferentari...

Potrivit istoricilor, unul dintre marile momente ale activităţii tânărului revoluţionar Nicolae Ceauşescu, care a fost şi cea mai mare operaţie de falsificare a biografiei reale, l-a reprezentat mitingul de la 1 Mai 1939. Pe atunci, breslele organizau de Ziua Muncii sărbători câmpeneşti, baluri şi alte activităţi. La un asemenea bal, organizat de bresle, Elena Petrescu devenea Regină, iar la bal a participat și Nicolae Ceaușescu. Se spune că atunci a fost cu adevărat dragoste la prima vedere.

Istoricul Ion Petcu precizează în cartea sa „Ceauşescu - un fanatic al puterii, Biografie neretuşată“ (Editura Românul, 1994), că cei doi s-ar fi “văzut” mai devreme, respectiv pe 1 aprilie 1939. La acea dată, Nicolae ar fi fost la Cercul cultural al breslei din îmbrăcăminte, „unde a fost prezentă şi tânăra Lenuța Petrescu, țesătoare la fabrica Jaqard“.

La 1 Mai 1939 a fost organizat de către bresle şi un marş, care a pornit de la Piaţa Romană. S-a mers pe Calea Victoriei, la Palatul Regal, pentru a-l ovaţiona pe Regele Carol al II-lea. În timp, la această acţiune a fost asociată şi Elena Ceauşescu.

Mărturia unui sobar

După ce s-a înfiripat idila, unde se iubeau Elena cu Nicolae Ceauşescu? Aflăm din mărturia meşterului sobar Emil Wagner: „I-am cunoscut în Vasile Lascăr, numărul 3. Acum îi spune Galati. Acolo stătea Auerbach, erau proprietarii fabricilor de medicamente din Romania (…), şi ea era servitoare acolo şi venea Nicu acolo. Eu am făcut sobe acolo şi ea îmi spunea: Meştere, să nu spui că vine Nicu. Eu i-am zis: Ce mă interesează pe mine ce faceţi voi? Şi, pe urmă, s-a îmbolnavit ea de tuberculoză şi aşa de cumsecade a fost evreul ăla, că n-a dat-o afară! A trimis-o la Fabrica 6 medicamente, la Bucureştii Noi, să fie supraveghetoare acolo, şi a fost acolo zece ani supraveghetoare. De aia zicea că e chimistă (…). De atunci îi cunosc eu, nu era încă însurat cu ea (…)”.