Cartea „Portretul neretușat al lui Nicolae Ceaușescu”, publicată de Editura Evenimentul Zilei și Capital, dezvăluie detalii inedite despre dictator printr-o serie de interviuri cu persoane care au avut legături directe cu regimul său. Toma Roman Jr., în calitate de istoric și jurnalist, reface portretul lui Ceaușescu prin relatările unor foști oficiali ai regimului, precum și prin perspectivele rudelor și ale cunoscuților acestuia, oferind o viziune mai puțin explorată asupra liderului comunist.
Printre cei cu care a discutat istoricul se află și Violeta Năstăsescu.
Violeta Năstăsescu, traducătoare de engleză pentru Nicolae și Elena Ceaușescu a oferit o perspectivă intimă asupra cuplului prezidențial. Deși a fost acuzată de generalul Pleșiță că ar fi fost ofițer acoperit, Năstăsescu neagă aceste afirmații. Ea a explicat că a fost selectată pentru competențele sale lingvistice și legăturile sale diplomatice.
Elena Ceaușescu confisca cadourile primite de delegația română
Despre Elena Ceaușescu se știe că era o femeie rece, obsedată de control și care nu putea să suporte competiția. Astfel, nu este greu de crezut că „prima doamnă” a comunismului românesc nu avea prieteni. Cu toate acestea, Elena a fost destul de apropiată de Violeta Năstăsescu.
„Pur și simplu nu eram în situația să îi fac concurență. Reacționa rău dacă simțea că vreo altă femeie ar viza poziția ei. De asta, la partid, se înconjurase de toate doamnele alea cu coc, nu prea bine mobilate, de care chiar se amuza. Cu mine chiar glumea despre cum sunt îmbrăcate, cum arată sau ce spun ”doamnele de la partid”. Pe mine, nu știu de ce, m-a tutuit de cum m-a văzut și a încercat să aibă o relație amicală, nu o relație strict profesională, rece. Din tot alaiul mai era în relații mai apropiate cu o coafeză-maseuză, Camelia, care petrecea mult timp cu ea, să o „aranjeze”. Mă întreba cu ce ruj mă dau, ce mi-am cumpărat şi de unde...de multe ori voia şi ea.”, își amintește Violeta Năstăsescu.
Elena Ceaușescu avea obiceiul de a confisca cadourile primite de membrii delegației României de la gazde. Cu toate acestea, se pare că Năstăsescu a avut parte de tratament preferențial.
Zgârcită și invidioasă
„Ca să mă exprim diplomatic, ea nu avea un mod de a fi prea generos. Pe mine m-a lăsat de multe ori cu suvenirurile. Habar n-am ce destinaţie aveau, poate la gospodăria de partid.”, a spus ea.
Soția lui Ceaușescu era răutăcioasă și zgârcită, și îi plăcea să fie ironică la adresa celor din jurul ei.
„I se făceau un fel de expoziţii cu blănuri, poşete şi bijuterii luate de noi din ţările unde mergeam. Ea îşi alegea ce voia, mă consulta şi pe mine, dar, la sfârşit, ne invita să cumpărăm din ce a rămas. Era chiar cinică, ştia foarte bine ce diurnă avem ( n.r. diurna era de un dolar pe zi).
Nu ştiu de unde i se trăgea zgârcenia, din câte ştiu familia ei nu era săracă lipită pământului. Era una dintre trăsăturile ei de caracter urâte, zgârcenia. Avea un fel de ironie groasă, era felul ei de a se amuza. Chiar era în particular ironică, dar nu se manifesta pe față. ”, își mai amintește Violeta Năstăsescu.
Dacă doriți să aflați mai multe povești despre comportamentul Elenei Ceaușescu față de doamnele nomenclaturiste, dar și relația sa din spatele ușilor închise cu Nicolae Ceaușescu, puteți citi interviul integral al Violetei Năstăsescu, cât și alte mărturii exclusive în cartea „Portretul neretușat al lui Nicolae Ceaușescu” accesând edituradecarte.ro.