ELECTROMAGNETICA investește 1 milion de EURO în ECHIPAMENTE

Compania Electromagnetica, principalul producător autohton de sisteme de iluminat cu LED, are în plan, pentru anul 2015, investiții de un milion de euro pentru achiziția de noi echipamente, dar și pentru dezvoltarea forței de vânzări, potrivit conducerii companiei, scrie Agerpres.

Veniturile obținute, în prezent, pe segmentul iluminatului public reprezintă circa 20% din cifra de afaceri realizată de companie în domeniul iluminatului cu LED, care va cumula anul acesta peste șase milioane de euro, a precizat directorul general al companiei, Eugen Scheușan, la simpozionul 'Lumina LED 2014'.

"Sunt cinci ani de la primele încercări pe care compania le-a făcut în domeniul soluțiilor de iluminat cu LED, iar în prezent portofoliul a ajuns să numere aproape 300 de aplicații pentru uz industrial, comercial și casnic. Au fost și multe poticneli, dar am reușit să dezvoltăm cea mai mare capacitate de producție de acest fel din țară", a declarat Eugen Scheușan.

Electromagnetica SA este o companie industrială românească care activează în domeniul producției de echipamente de măsurare și distribuție a energiei electrice, sisteme de iluminat cu LED, echipamente electrice, subansamble pentru fabricația de automobile, echipamente de siguranță a traficului feroviar, matrițe și injecția de mase plastice, precum și în domeniul producției de energie electrică regenerabilă și a serviciilor de furnizare de energie electrică.

Electromagnetica a încheiat anul 2013 cu venituri de circa 400 milioane lei și un profit net de 16,27 milioane lei. În primul trimestru din 2014, Electromagnetica a avut venituri de 103 milioane lei, în creștere cu 11,5% față de aceeași perioadă din 2013, în timp ce profitul brut a crescut cu aproape 30% (de la 5,5 milioane lei la 7,1 milioane lei în T1 2014).