Soluţii DISPERATE pentru a nu se opri încălzirea în Capitală

Ministerul Energiei vrea să promoveze o ordonanţă de urgenţă, astfel încât Primăria Capitalei să poată plăti subvenţiile la încălzire în avans, iar Romgaz să nu întrerupă furnizarea gazelor către Electrocentrale Bucureşti, au declarat pentru Agerpres, surse din sectorul energetic.

“Ordonanţa de urgenţă va permite Primăriei să plătească în avans subvenţia către RADET, iar banii să ajungă, prin intermediul ELCEN, la Romgaz, astfel încât Romgaz să nu întrerupă furnizarea de gaze către producătorul de energie termică din Bucureşti. Aceşti bani, circa 193 de milioane de lei, pot asigura fluxul financiar până la finele lunii ianuarie 2017, mai mult sau mai puţin în funcţiile de condiţiile meteo”, au spus sursele menţionate. 

Potrivit acestora, săptămâna trecută, la masa negocierilor, toţi actorii implicaţi în acest lanţ au fost de acord cu această variantă de compensare a datoriilor, însă Consiliul de Administraţie al Romgaz, întrunit luni, cere asigurări din partea Ministerului Energiei că această ordonanţă va fi discutată în Guvern în şedinţa de miercuri. 

“Reprezentanţii Ministerului Energiei în Consiliul de Administraţie al Romgaz au arătat că o astfel de garanţie nu poate fi acordată momentan, întrucât totul depinde de mulţi factori de pe lanţul de avizare a ordonanţei”, au mai spus sursele citate. 

Marţi, 27 septembrie, la finalul unei întâlniri de urgenţă cu conducerea Romgaz şi ELCEN, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, declara că alimentarea cu apă caldă a Capitalei nu va fi întreruptă în următoarele şapte zile, întrucât ELCEN a identificat resurse financiare pentru a plăti gazele furnizate de Romgaz. 

Potrivit acesteia, există un dialog permanent pe această temă între instituţiile guvernamentale şi Primăria Bucureşti. Oficialul Ministerului Energiei a făcut apel la calm, “pentru că numai cu calm se pot rezolva aceste situaţii de criză”. “Am găsit posibilitatea să plătim, am identificat resurse financiare la ELCEN pentru a putea plăti gazul. Pe măsură ce vom dezvolta soluţia pe termen lung, vom veni cu clarificări ulterioare”, a continuat secretarul de stat. Ea a adăugat că situaţia s-a rezolvat pentru cel puţin şapte zile. 

Reprezentanţii ELCEN au cerut conducerii Romgaz să continue furnizarea gazelor, urmând ca ELCEN să plătească o parte din datorie pe data de 30 septembrie, au declarat, marţi, pentru AGERPRES, surse din cadrul producătorului de energie termică. 

ELCEN va fi nevoit să oprească alimentarea cu agent termic în Capitală, dacă Romgaz nu va mai furniza gaze către producătorul de energie termică.

Surse apropiate discuţiilor au declarat, de asemenea, pentru EVZ, că la întâlnirea de săptămâna trecută o măsură agreată este ca banii de subvenţii să se ducă direct în conturile furnizorului de gaze, în speţă Romgaz. 

Pe termen mediu, Primăria Capitalei conturează ideea unui sistem de încălzire integrat, cu propriile CET-uri şi conducte noi. Colosul RADET Bucureşti, furnizorul de căldură al Capitalei, nu mai poate funcţiona ca până acum. Potrivit informaţiilor EVZ, singurul scenariu posibil este înfiinţarea unei societăţi comerciale, care să preia personalul şi gestionarea sistemului actual administrat de Radet, care ar intra apoi în faliment, cu datoriile după el.