Acţionarul majoritar al Realitatea Media, omul de afaceri Elan Schwartzenberg, a vorbit pentru "Capital" despre schimbările care vor avea loc la postul de ştiri. După informaţiile privind reorganizarea televiziunii, omul de afaceri vorbeşte şi despre o reorientare editorială. Acesta a precizat că l-a rugat imperativ pe Sebastian Ghiţă ca în noua schemă de funcţionare a televiziunii să nu existe excese pe post.
"Consider că la momentul preluării, Realitatea era o televiziune care dacă ploua în China cu gheaţă, vinovat ar fi fost Băsescu. Îmi doresc ca acest post să fie de genul CNN şi am avut două rugăminţi precise: vreau să fim o televiziune echidistantă, echilibrată, normală. Nu vreau să văd oameni linguşiţi sau oameni tăvăliţi la infinit. Am rugat să trecem uşor-uşor în programul în care moderatorii nu mai au foarte multe păreri personale, fără legătură cu realitatea. Şi cred că s-au făcut nişte progrese", a afirmat Elan Schwartzenberg.
Citiţi articolul complet pe Capital.ro Citiţi şi:
- Elan Schwartzenberg, despre Realitatea TV: "Nu intrăm în faliment. Scopul procedurii e apărarea societăţii"