De la Marea Neagră până aproape de Marea Baltică, a apărut ca un nou zid între Rusia și vecinii săi europeni. În această zonă tampon, 14 milioane de oameni sunt captivi unor lideri susținuți de Moscova. Cel puțin asta susține cotidianul spaniol El Pais.

O fâşie tot mai amenințătoare de instabilitate, care se întinde de la Marea Neagră până aproape de Marea Baltică, a apărut ca un nou zid între Rusia și vecinii săi europeni. În această zonă, unde domnește arbitrarul, circa 14 milioane de oameni sunt fără apărare împotriva capriciilor liderilor lor, toți susținuți de Moscova. Acest spațiu nu este compact, ci este alcătuit din unități administrative care au urmat căi diferite după sfârșitul Uniunii Sovietice. Crimeea, regiunea Donbas și Belarus constituie astăzi cele trei verigi ale unui lanț de nesiguranță care s-a format din 2014 pe flancurile vestice ale imperiului care a dispărut acum 30 de ani. Acestor trei verigi li se adaugă teritoriile cu probleme înrădăcinate care s-au manifestat deja înainte ca URSS să se fragmenteze în anii '90: Transnistria, în Moldova; Abhazia și Osetia de Sud, în Georgia; și Karabahul de Sus, în Azerbaidjan.

Una dintre aceste verigi se află în Ucraina. Această țară și Rusia și-au recunoscut reciproc integritatea teritorială (inclusiv Crimeea ca parte a Ucrainei) și această recunoaștere, stabilită în 1990 și 1991, a fost pecetluită în marele tratat de prietenie din 1997, ratificat de cele două țări, și în numeroase documente internaționale. Cu toate acestea, în 2014 Moscova a anexat Crimeea printr-un pseudo-referendum (ilegal atât în ​​Ucraina, cât și în Rusia), după ocuparea militară a punctelor strategice din peninsulă, unde flota sa din Marea Neagră era (și este) staționată. Puternicul grup militar creat în Crimeea din 2014 permite Rusiei să desfășoare operațiuni pe toată marea respectivă. Moscova și-a consolidat aviația, flota sa de suprafață și submarină, apărarea antiaeriană și grupurile sale de rachete și, în plus, nu este exclus ca ar putea deţine arme atomice pe acest teritoriu.

Astăzi, Crimeea este legată de Rusia printr-un pod peste strâmtoarea Kerci, iar numărul militarilor depășește 42.000. Moscova a scos în afara legii instituțiile de autoguvernare ale comunității tătare locale și a persecutat și întemnițat liderii acesteia. Totuşi, în peninsulă, legile rusești au o valoare limitată, deoarece Kremlinul se bazează pe o elită locală care a profitat de anexare în scopuri proprii. Dovada lipsei de apărare a cetățenilor sunt exproprierile imobiliare care afectează locuitorii Crimeei, indiferent de naționalitate. O nouă dispoziție stabilește că numai cei care au pașaport rus vor putea deține terenuri în zona de coastă a peninsulei.

În consecinţă, Marea Neagră a devenit o zonă de confruntare în care Rusia își apără de fapt noile spații și puterile occidentale își afirmă dezacordul cu prezența militară repetată. Rezultatul îl reprezintă rutele de navigație periculoase și abordările riscante ale avioanelor rivale în aer. Din punctul de vedere al Moscovei, Strâmtoarea Kerci, între Marea Azov și Marea Neagră, a încetat să mai fie un spațiu comun cu Ucraina și a devenit o zonă de tranzit rusească. Printre consecințe se numără declinul și criza activității economice a Ucrainei în Marea Azov.

Din Crimeea, conflictele secesioniste s-au extins în estul Ucrainei în primăvara anului 2014. Într-un război hibrid, separatiștii pro-ruși au fost susținuți de contingente militare rusești, nerecunoscute oficial de Moscova. Cu ajutorul echipamentului militar rusesc, separatiștii au consolidat controlul asupra unei treimi din zona provinciilor Doneţk și Luhansk într-o ofensivă care a durat până în februarie 2015.

În documentele oficiale ale discuțiilor de la Minsk (singurul canal diplomatic care a soluționat conflictul, sub egida OSCE), teritoriul secesionist este numit ORDLO (prescurtarea "anumitor zone din Doneţk și Lugansk" în limba rusă) și aici au fost create două unități (așa-numitele "republici populare" din Doneţk și Lugansk), care sunt orientate spre Moscova, depind de gardienii Kremlinului, folosesc rubla ca monedă și comunică cu lumea în principal prin frontiera rusă, având în vedere blocada pe care Ucraina a impus-o acestui teritoriu în 2017.

Deși această blocadă a fost oarecum redusă după sosirea lui Volodimir Zelenski la președinția Ucrainei, măsurile împotriva coronavirusului au consolidat izolarea ORDLO, locuitorii acestui teritoriu primind pașapoarte rusești printr-o procedură simplificată cu acordul Moscovei. Numărul pașapoartelor distribuite în "republicile populare" per ansamblu era deja în jur de 250.000 în luna iunie. Potrivit calculelor Ministerului Apărării de la Kiev, contingentul militar rus din ORDLO este format din aproximativ 2.000 de persoane, acționând parțial temporar și în schimburi. Situația prizonierilor din închisorile republicilor este deosebit de îngrijorătoare, deţinuţi printre care au fost depistate victime ale conflictelor de interese între diferitele grupuri de influență și, de asemenea, ale suspiciunii exacerbate a celor responsabili cu securitatea locală.

Conflictul din ORDLO, în care au pierit aproape 14.000 de persoane, acționează ca un instrument de presiune asupra Kievului. În prezent, are loc o încetare a focului pe front, deși discuțiile de la Minsk sunt blocate. Pe partea rusă, responsabilul este Dmitri Kózak, un apropiat al lui Vladimir Putin, care în 2003 a negociat o formulă pentru a pune capăt conflictului transnistrean din Moldova. Dacă planul său ar fi fost aprobat atunci, Moldova ar fi devenit o confederație demilitarizată cu zona transnistreană, unde un contingent de 2.000 de soldați ruși ar fi staționat până în 2020, ca garanți ai acordului.

Lanțul instabilității continuă în Belarus. Este un stat suveran, dar este strâns legat de Moscova printr-un proiect complicat de stat unic. Instabilitatea pe care această țară o reprezintă astăzi vine din dezacordul dintre Aleksandr Lukașenko, liderul care se agață de putere, și o societate care îl respinge. Moscova a închis ochii față de frauda electorală din 9 august și l-a recunoscut drept preşedinte legitim pe Lukașenko, care se bazează pe forțe de securitate privilegiate, răsfățate și instruite pentru a-l sluji personal. Liderul, care a fost la putere din 1994, a preluat funcția pe 23 septembrie într-o ceremonie organizată în secret; iar demonstrațiile de protest care au urmat au fost reprimate cu brutalitate.

Vecinii europeni ai Belarusului nu îl recunosc pe Lukașenko și sunt dispuși să ofere azil și să ajute belarușii aflați în dificultate. Fără să dorească să cedeze câtuşi de puţin, după alegeri, Lukașenko a cerut ajutorul Rusiei, invocând obligațiile acestei țări în cadrul acordurilor bilaterale și, de asemenea, tratatul Organizației de Securitate Colectivă (Rusia și aliații post-sovietici). Putin a mobilizat un contingent de poliție și forțe de securitate pentru a interveni în Belarus și a anunțat ulterior că contingentul s-a întors la bazele de origine, deoarece implicarea sa nu era necesară.

Lukașenko depinde astăzi mai mult ca niciodată de Rusia, o țară pentru care Belarusul are o importanță strategică, deoarece este singurul său aliat în Europa și pentru că este o poartă pentru comerțul cu UE. Moscova are două instalații militare în Belarus (una pentru radar împotriva posibilelor atacuri cu rachete în apropiere de Baranovici și un centru de comunicații cu flota din Vileika) și este interesată să stabilească acolo o bază pentru avioanele sale de cursă lungă. Protestele din Belarus nu au avut până acum o dimensiune anti-rusească (așa cum au făcut ucrainenii împotriva președintelui Victor Ianukovici în 2013 și 2014), dar situația s-ar putea schimba dacă Rusia va continua să îl sprijine pe Lukașenko.

Ne place sau nu, vecinii Belarusului sunt implicați în conflictele din această țară, care nu sunt între președinte și opoziție, ci între președinte și societate. Rusia pariază pe președinte; restul statelor înconjurătoare, pe societate. Protestele, care au fost în general pașnice, nu s-au diminuat și, având în vedere represiunea la care sunt supuși manifestanţii, conflictul ar putea dobândi un caracter mai violent.

În cele trei teritorii ale noii fâşii de nesiguranță din Europa, Moscova are cărțile decisive. Pentru moment, nu le-a folosit pentru rezolvarea conflictelor, ci pentru a le agrava, înrădăcina și spori.

Articol de Pilar Bonet

https://elpais.com/internacional/2020-09-25/un-nuevo-muro-de-inestabilidad-se-afianza-en-europa.html

Traducerea:Rador