Un buzoian a primit 1 an cu executare pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor și a devenit primul român care s-a ales cu o asemenea pedeapsă.
Matei Strugurel (37 de ani) a devenit primul român condamnat în timpul pandemiei de coronavirus pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Este vorba despre un bărbat din județul Buzău, care în luna decembrie a anului trecut a primit de la magistrații Tribunalului Buzău 1 an de închisoare pentru că a încălcat legea.
Primise 1 an la prima instanță, apelul a fost respins
Buzoianul, care are un handicap psihic, a fugit dintr-un modul izolator aflat în curtea secţiei de boli infecţioase a Spitalului Judeţean, unde aştepta rezultatul testului pentru COVID-19. Testul a indicat ulterior că el nu era infectat cu coronavirus, dar suferea de TBC.
Verdictul dat de magistrații de la Tribunalul București a fost atacat, ar miercuri, Curtea de Apel Ploiești a respins ca inadmisibil apelul acestuia. În aceste condiții, Matei Strugurel rămâne cu condamnarea de 1 an de închisoare, decizia Curții de Apel Ploiești fiind una definitivă.
Acesta este primul caz din România în care se aplică pedeapsa de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
A fost prins la câteva ore de polițiști
În luna aprilie a anului trecut, bărbatul, din localitatea buzoiană Grebănu, a fost internat pentru că tuşea. A fost plasat într-unul dintre containerele secţiei de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Buzău, până la aflarea rezultatului pentru COVID-19. La o zi de la internare, bărbatul a fugit însă, înainte de a afla dacă este infectat cu coronavirus. El a fost prins după trei ore de polițiștii de transporturi feroviare în Gara Boboc, pe drumul spre casă.
Bărbatul are handicap psihic și a fost internat pentru o perioadă la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională de la Râmnicu Sărat. A fost mai mulţi ani rezident al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională de la Râmnicu Sărat, instituţie aflată în prezent în subordinea D.G.A.S.P.C. Buzău, în care persoanele adulte cu diverse grade de handicap desfăşoară activităţi menite să îi ajute să se integreze în societate. El a părăsit sistemul de protecţie în anul 2005, atunci când avea 21 de ani, după o serie de acuzaţii nedovedite în final, la adresa conducerii de atunci a CITO Râmnicu Sărat.